SUNTETI AICI
ACASA > Fotogalerii > FOTOGALERIE: Drama lui Rafael Nadal văzută prin ochiul aparatului de fotografiat

FOTOGALERIE: Drama lui Rafael Nadal văzută prin ochiul aparatului de fotografiat

Rafa Nadal a stat cîteva minute cu capul între palme după terminarea meciului

Spaniolul Rafael Nadal a dat o adevărată lecţie de demnitate în urmă cu puţină vreme, pe Arena Rod Laver din Melbourne. Accidentat încă din al doilea game al meciului cu compatriotul său, David Ferrer, din sferturile de finală ale Australian Open, liderul clasamentului mondial a strâns din dinţi şi, deşi era clar că nu poate juca la adevărata sa valoare, a vrut să termine meciul pe teren. Chiar dacă a pierdut clar, cu 6-4, 6-2, 6-3, Rafa a fost aplaudat în picioare de 15.000 de spectatori. Căci a dat o adevărată lecţie de voinţă, de demnitate, de respect pentru tot ce înseamnă tenis.

Rafa Nadal s-a accidentat la coapsă în game-ul doi al meciului şi a mers la vestiare pentru a fi tratat. S-a întors pe teren, dar expresia feţelor celor din loja sa nu era deloc dătătoare de speranţe. Toată lumea se aştepta ca Rafa, vizibil măcinat de suferinţă, să abandoneze. Nu a făcut-o şi a rezistat până la final pe teren, terminând însă meciul cu lacrimi în ochi.

“Am fost puţin ghinionist astăzi. Am un virus de două săptămâni şi când corpul este slăbit, poate ceda prin alte locuri“, a declarat la conferinţa de presă Rafael Nadal. “Urăsc retragerile de pe teren. Am avut una în acest an şi nu am vrut să mai repet acea experienţă oribilă din punctul meu de vedere”, a explicat Rafa motivul pentru care nu a abandonat.

Iată, în continuare, câteva dintre cele mai sugestive imagini ale unuia dintre cele mai dramatice meciuri din ultimii ani.

[slideshow]

2 thoughts on “FOTOGALERIE: Drama lui Rafael Nadal văzută prin ochiul aparatului de fotografiat

Leave a Reply

Top