SUNTETI AICI

Şapte jucătoare din România pe tabloul principal şi cel de calificări la Bogota!

La Bogota se vorbeşte în aceste zile româneşte! Nu mai puţin de şapte jucătoare din şata noastră participă la turneul care se dispută începând de astăzi în capitala Columbiei şi care este dotat cu premii în valoare totală de 20.000 de dolari. Simona Halep, care revine în activitate după

Alexandra Dulgheru, pe tablou la cel mai puternic turneu feminin al săptămânii, Dubai

Alexandra Dulgheru şi-a aflat adversara din primul tur al turneului de 2.060.000 de dolari de la Dubai, cel mai puternic al săptămânii viitoare în circuitul WTA. Bucureşteanca va juca în runda inaugurală cu britanica Elena Baltacha, aceasta fiind prima întâlnire dintre cele două jucătoare. AICI VEDEŢI PROGRAMUL COMPLET

Viktoria Azarenka, momente de relaxare în Dubai: a fost la o herghelie

Victoria Azarenka a ajuns la Dubai cu câteva zile înaintea startului turneului de peste două milioane de dolari şi, printre antrenamente, îşi face timp să se relaxeze. Dacă prietena ei, daneza Caroline Wozniacki, a fost în cel mai înalt turn din lume, AŞA CUM PUTEŢI VEDEA AICI, belarusa a fost

FOTOGALERIE: Serena Williams a venit cu proteza plină de cristale la o petrecere ţinută la Hollywood

Serena Williams este una dintre personalităţile care nu pot lipsi de la petrecerile cu ştaif ţinute în Hollywood. Ea a fost prezentă vineri seara la un eveniment organizat de OK!, Cirok Vodka şi alţi câţiva sponsori şi a demonstrat că poate fi în pas cu moda şi cu

FOTOGALERIE: Caroline Wozniacki în vârful celei mai înalte clădiri din lume

Caroline Wozniacki savurează din plin ultimele două zile în care mai este lider al clasamentului mondial. Prezentă la Dubai, unde participă la turneul de 2.050.000 de dolari, Caroline - numărul 1 mondial până luni, când se dă publicităţii noua ierarhie supremă - a fost în vârful celei mai

12 februarie în istoria tenisului mondial: În 1996, Thomas Muster devine lider mondial pentru o săptămână

12 februarie este o zi importantă în tenisul mondial. Thomas Muster a devenit, în urmă cu 15 ani cel mai bun tenismen din lume, iar Gustavo Kuerten a rostit, în 2008, un discurs absolut emoţionant în faţa propriilor compatrioţi, la Costa del Sauipe, la Openul Braziliei. Aţi putea spune că

VIDEO: Ce a declarat Irina Begu după calificarea în semifinalele turneului de la Cali

Calificată în semifinalele turneului de 100.000 de dolari de la Cali, Irina Begu a acordat, după terminarea meciului câştigat cu 6-4, 6-1 în faţa Patriciei Meyr, un interviu ziariştilor columbieni. Dacă zilele trecute, după ce a ajuns pe tabloul principal, vorbise cu aceştia în spaniolă, AŞA CUM PUTEŢI VEDEA ÎN

VIDEO: Rezumatul meciului câştigat de Irina Begu în sferturile de finală la Cali

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de simplu de la Cali (Columbia), învingând-o în sferturi, cu 6-4, 6-1, pe austriaca Patricia Mayr. La scurt timp după acest succes, ea a reuşit, împreună cu Elena Bogdan, să cucerească titlu de dublu al challenger-ului dotat cu premii de 100.000 de dolari,

Victorie românească la Cali! Irina Begu şi Elena Bogdan au luat titlul la dublu!

Irina Begu şi Elena Bogdan au obţinut o victorie extrem de importantă pentru ele şi pentru tenisul românesc. Ele au câştigat finala turneului challenger de 100.000 de dolari de la Cali (Columbia), după ce au învins în finală cu scorul de 2-6, 7-6 (6), 11-9 în super-tie-break perechea

POZA ZILEI, 12 februarie 2011: Oamenii din spatele noului lider mondial, Kim Clijsters: Jada şi Bryan

Pentru astăzi nu am ales o poză de tenis. Am ales una în care, însă, se respiră tenis, cu două personaje mai cunoscute în circuitul feminin decât multe jucătoare. Bryan Linch şi Jada, soţul, respectiv fetiţa de aproape 3 ani a belgiencei Kim Clijsters sunt cei datorită cărora avem astăzi

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close