SUNTETI AICI
ACASA > EXCLUSIV > Aflaţi totul despre Rafael Nadal într-un interviu de excepţie acordat de legendarul “Uncle Toni”

Aflaţi totul despre Rafael Nadal într-un interviu de excepţie acordat de legendarul “Uncle Toni”

Rafael Nadal se antrenează sub supravegherea unchiului său, Toni

Toată lumea care iubeşte tenisul a auzit de omul din spatele lui Rafael Nadal. Toată lumea recunoaşte că fără „Unchiul Toni” – Uncle Toni cum îi spune, respectuos, liderul mondial – poate că acum nu am fi putut asista la una dintre cele mai mari şi mai frumoase rivalităţi din istoria tenisului: Federer-Nadal. În continuare, veţi putea citi traducerea integrală a unui interviu de senzaţie pe care Toni Nadal l-a acordat în luna septembrie 2010 revistei franceze Tennis Magazine după ce nepotul său a câştigat US Open. Chiar dacă de atunci au trecut aproape şase luni şi interviul se întinde pe aproape şase pagini, materialul chiar merită citit. În el veţi afla cum a ajuns Rafa acolo unde este acum, veţi afla cum era când era copil, veţi descoperi ce român i-a influenţat cariera spaniolului, veţi avea răspunsuri la multe dintre necunoscutele care au apărut, poate, de-a lungul timpului, în legătură cu Rafa şi cu metodele lui de pregătire. Şi veţi descoperi că şi în acest caz, ca de fapt în majoritatea marilor campioni, pe lângă multă muncă – enorm de multă muncă – este nevoie de şi de foarte multă modestie. Citiţi materialul şi îmi veţi da dreptate.

AICI VEDEŢI O FOTOGALERIE DE LA PREMIILE LAUREUS, UNDE RAFAEL NADAL A FOST ALES CEL MAI BUN SPORTIV DIN LUME ÎN 2010

“Într-un fel, face parte din decor: Toni Nadal e un personaj indispensabil al tenisului mondial. Toată lumea îl cunoaşte, cu siguranţă, pe unchiul şi antrenorul numărului 1 mondial. Dar ce se spune, în fond, despre omul care rareori îşi dă jos ”masca de protecţie”, cu alura plăcută a unui prof de tenis pe care-l placi din prima? Nu foarte multe.. Şi-apoi, am vrut să-l „chestionăm” pe un antrenor, şi nu oricare, pentru a afla care sunt mecanismele care i-au permis, pas cu pas, să-l formeze pe unul din cele mai mari fenomene din istoria tenisului. După discursul „sănătos” cu laitmotive ca „educaţie” şi „muncă”, „unchiul Toni” ne-a introdus în mijlocul incredibilului destin al lui Nadal. Conversaţie la sfârşitul căreia veţi înţelege mai bine cum Rafa a devenit Rafa…”


ÎN CONTINUARE PUTEŢI VEDEA CÂT DE BINE SE ÎNŢELEG UNCLE TONI ŞI RAFAEL NADAL, ÎNTR-UN INTERVIU ACORDAT PENTRU O TELEVIZIUNE SPANIOLĂ, ÎN CARE CEI DOI RÂD APROAPE NON-STOP


Toni Nadal

Tennis Magazine: Toni, toata lumea te cunoaşte ca fiind unchiul şi antrenorul lui Rafael Nadal. Puţini îţi cunosc istoria. Anul acesta (2010) ai împlinit 50 de ani. Vorbeşte-ne puţin de această „jumătate de secol”.
Toni Nadal: Ce-aş putea să spun(zâmbeşte)? Ca toată familia mea, m-am născut la Mallorca, şi-am locuit întotdeauna la Porto Cristo. Am trei copii, o fată şi doi băieţi, de 9, 7 şi 6 ani. Sunt al doilea născut în familie, după Sebastian, tatăl lui Rafael… Mai am doi fraţi şi o soră, mai mici ca mine. După cum ştiţi, suntem o familie „sportivă”, dar eu am fost primul care a jucat tenis. Am încercat multe sporturi, bineînţeles fotbal, dar şi înot şi tenis de masă, sport la care m-am remarcat, ajungând campion al Insulelor Baleare la juniori. Apoi, la 14 ani, m-am apucat de tenis.

TM: Cum de te-ai îndreptat spre sportul ăsta?
TN: În 1972, am avut şansa să asist la Master-ul ce se ţinea la Barcelona. L-am văzut câştigând, în anul acela, pe Ilie Năstase, care a devenit idolul meu. Atunci am început să joc la Clubul de tenis din Manacor, actualul club al lui Rafa, la care am devenit membru in 1974.

TM: Ai atins rapid un nivel superior…
TN: Să nu exgerăm. Să zicem doar ca eram bun la nivel regional şi naţional. Eram în grupa A din liga a doua spaniolă. Nu mergeam în prea multe turnee pentru că mi-am continuat studiile la Barcelona. Am urmat Dreptul – pentru că tatăl meu aşa a vrut – şi istoria, pentru că asta îmi plăcea mie. Dar, de fapt, nu prea mă pasiona şcoala. Nu mi-am dorit să profesez pentru că mi-am dat seama destul de repede că nu aveam potenţial.

TM: Ce stil de joc aveai?
TN: Stilul lui Jose Higueras (râde). Făceam puţine greşeli şi aveam un fizic bun. Problema era că n-aveam o lovitură puternică. Îmi lipsea agresivitatea. Reverul era corect, dar lovitura de dreapta nu era prea bună.

Rafael Nadal la vârsta de 7 ani, la un meci al formaţiei FC Barcelona, împreună cu unchiul lui, Miguel Angel Nadal

TM: Înainte de a deveni antrenorul lui Rafa, ce făceai?
TN: Pe mine întotdeauna m-a interesat sportul. Aşa că am terminat prin a-mi lua diploma de antrenor şi predam lecţii de tenis la clubul din Manacor. La club era şi fratele meu, Miguel Angel (n.r. viitorul căpitan al lui FC Barcelona şi cunoscut internaţional spaniol), care, înainte de a deveni fotbalist, era un bun tenismen, devenind campion al Insulelor Baleare la juniori. Ca el mai erau alţi trei juniori buni. Şcoala noastră de tenis a fost întotdeauna de o calitate excepţională, e una din cele mai bune din Baleare.

TM: Apoi a apărut Rafa…
TN: Rafa era unul dintre cei buni. Am început să-l antrenez de când a venit la club, în 1990, când avea 4 ani. Câţiva ani mai târziu, în 1996 sau 1997, din câte îmi amintesc, am renunţat la club pentru a mă ocupa exclusiv de Rafa. Şi asta nu pentru că ne decisesem că va juca la profesionişti. Era cale lungă până acolo. Am facut-o doar din comoditate. Rafa începuse să meargă la multe turnee, avea rezultate, şi cineva trebuia să meargă cu el. Tatăl lui Rafa refera să-l însoţesc eu iar el să-l sprijine financiar.

TM: Ţi-ai asumat, aşadar, destinul lui Rafa şi, probabil, şi cea mai importantă decizie a carierei lui: să-l faci să joace cu mâna stângă, deşi era născut dreptaci…
TN: Nu! Asta e o legendă… Dar nu e adevărată. La început, juca cu ambele mâini dar avea tendinţa să-şi folosească mai mult mâna stângă. Eu aveam impresia că era mai puternic pe stânga decât pe dreapta. Şi-atunci, din joacă, m-am gândit că e stângaci. Chiar dacă mânca doar cu mâna dreaptă, îşi folosea piciorul stâng la poziţie. Dar nici un moment nu mi-am zis „trebuie să joace cu mâna stângă pentru că aşa e mai puternic”. Nu sunt chiar atât de deştept. Dar, cum nu sunt nici prost, l-am sfătuit să-şi folosescă mâna care mi se părea a fi mai puternică. Asta-i tot. Nu cred că e mai bine să fi stângaci. Sunt puţini stângaci printre marii jucători de tenis. Singurul sfat pe care i l-am dat cu adevărat lui Rafa, cred că avea 10 ani, a fost să nu mai execute forehand-ul cu două mâini. Pentru că nu există nici un jucător de top care să-şi folosească ambele mâini la lovitura de dreapta, şi nu-mi imaginam că nepotul meu va fi primul. Ăsta-i tot adevărul. Acum, dacă Rafa ar fi fost la fel de puternic astazi dacă l-aş fi sfătuit să joace cu dreapta? Asta nu ştiu şi nu voi şti-o niciodată.

Uncle Toni îi explică serviciul lui Rafa Nadal

TM: Când aţi încept să lucraţi cu Rafa, la început, vă focusaţi tot pe jocul tehnic?
TN: Nu, nu prea. La început, când antrenezi pe cineva, lucrezi la responsabilizare. Chiar dacă era un copil, Rafa trebuia să fie cel care lua deciziile de joc. Şi-apoi, filozofia mea de antrenor nu e să-i zic unui jucător: „tu trebuie să loveşti mingea aşa sau aşa, pentru că aşa e corect…”. E fals, vedem atâţia jucători cu tehnici diferite. Eu vreau să-i spun jucătorului: „puţin contează cum loveşti, dar trebuie să trimiţi mingea aici, la viteza asta, cu efectul ăsta.” Asta e ceea ce vreau eu să-i spun, că mai presus de tehnică, trebuie mai întâi să cunoşti şi să înţelegi jocul. În fine, eu lucrez mult la „luarea deciziei” mentale. Lui Rafa i-am fixat întotdeauna obiective pe termen scurt. Azi, fii mai bun ca ieri. Asta-i mai important ca tehnica. Dar, evident, tehnică pură, am făcut şi de-asta multă. Şi am făcut-o bine. Altfel n-aş fi antrenor.

TM: Acum, cu Rafa, aplici acelaşi metode de antrenament?
TN: Da. Dar trebuie să ştie să-şi adapteze filozofia de joc la tipul de jucător cu care se confruntă. Dacă l-aş antrena pe Federer, probabil că aş face mai multă tehnică, pentru că jocul lui e axat pe tehnică şi trebuie întreţinută. Federer nu e genul de jucător pe care să-l pui să facă joc de picioare toată ziua.

ÎN CONTINUARE PUTEŢI VEDEA IMAGINI CU RAFAEL NADAL LA VÂRSTA DE 11 ANI

TM: Ţi-ar plăcea să-l antrenezi pe Federer?
TN: Nu, nu e ce-am vrut să zic (râde). Când Rafa o să se retragă nu cred că o să mai vreau să antrenez vreun jucător. E dificil. Cred că o să mă întorc la antrenat juniori.

TM: Rafa are un joc mai „special” decât alţii, mai putin academic. Ce te-a făcut să-i laşi libertate pe plan tehnic?
TN: Greu de zis. Rafa are o tehnică de bază proprie. De-a lungul timpului, şi-a creat propria manieră de joc, diferită de cea a multor jucători, e adevărat. Avem propria noastră concepţie. Cum juca mai mult pe zgură, am insistat mai mult pe lovitura de dreapta, pe lovitura liftată, pe precizie. Pentru mine, astea-s cele trei puncte importante.

ÎN CONTINUARE ÎL VEDEŢI PE RAFAEL NADAL JUCÂND TENIS LA VÂRSTA DE 13 ANI

TM: Un alt punct important pentru tine, în calitate de antrenor dar şi de unchi, a fost educaţia.
TN: Da, e adevărat. E primordial. Pentru două motive. În primul rând pentru că e mult mai simplu să lucrezi cu cineva care are un comportament exemplar. În al doilea rând, pentru că Rafa este nepotul meu. Pentru că nu vroiam ca oamenii să aibă o părere proastă despre el. Aş spune că n-am făcut mari eforturi în sensul ăsta. Rafa a fost mereu un copil cuminte. Nu s-a întâmplat niciodată ca Rafa să se comporte urât pe teren. N-a rupt niciodată o rachetă. Eu cred că, vorbind la modul general, educaţia este neglijată. Îmi amintesc de răspunsul dat de Ricardo Piatti, antrenorul lui Ivan Ljubicic, în Italia: „Problema astăzi este că dacă îl întrebi pe un tată ce preferă, ca fiul său să devină campion la Roland Garros sau doar un copil bine educat, o să aleagă prima variantă”. Ori, e mai simplu să câştigi la Roland Garros dacă ai o educaţie bună. Adică să fii disciplinat şi să ştii să asculţi şi să-ţi accepţi greşelile.

TM: E adevărat că, atunci când era copil, îl făceai pe Rafa să creadă că poţi face magie?
TN: Da (râde). Rafa era copilul familiei şi toţi se amuzau teribil pe seama lui. Îl făceam să creadă o groază de chestii. Că eram un star de la AC Milan, că eram câştigător de cinci ori al Turului Franţei cu motoreta (râde). Şi că aveam puteri magice. Într-o zi, pe când avea 8 sau 9 ani, ne lipsea un jucător pentru a putea disputa concursul pe echipe la categoria 12 ani. L-am luat cu noi şi pentru a-l linişti, i-am spus să nu se sperie dacă începe să piardă, pentru că puteam să declanşez o ploaie. Era iarnă. La începutul partidei, deşi avea loc seara, a început să plouă. Şi Rafa a venit la mine şi mi-a zis: „E ok, poţi să opreşti ploaia, cred că pot să-l bat!” Altădată, ne uitam la televizor, la un meci al lui Ivan Lendl. Nu era în direct şi eu ştiam că Lendl abandonase. Dar Rafa nu ştia. Şi-atunci, exact în momentul când Lendl s-a oprit, i-am spus: „Acum o să-l fac să piardă”. Nu-i venea să creadă. Am multe poveşti de genul ăsta.

ÎN CONTINUARE PUTEŢI VEDEA IMAGINI CU RAFAEL NADAL JUCÂND ÎN TURNEUL ATP DE LA BASTAD, LA VÂRSTA DE 16 ANI. ERA ANUL 2003

TM: Când rememorezi acele momente şi vezi astăzi ce palmares incredibil are, aproape că nu îţi vine să crezi…
TN: Sunt surprins de cariera lui, aşa e. Văd în jurul meu atâţia jucători la fel de buni ca el: Murray, Djokovic, Gasquet, de exemplu. Sunt jucători care lovesc mingea cu o uşurinţă mai mare decât Rafa. Şi totuşi, Rafa are un palmares mai bun. Şi mă întrebaţi dacă sunt surprins. Da, sunt. Şi nu înţeleg.

TM: Dar nu crezi, în acelaşi timp, că Rafa are ceva în plus în raport cu ceilalţi?
TN: Da, se poate. Are o intensitate a jocului, o mentalitate bună. Cred că are un control mental mai bun decât al celorlalţi.

TM: La începutul carierei lui, erau mulţi care ziceau: „jocul lui e prea intens, n-o să dureze…”
TN: Sunt mulţi care vorbesc ca să se afle în treabă.

La finalul fiecărei victorii de la Roland Garros, Rafael Nadal îl îmbrăţişează pe Uncle Toni

TM: Nu împărtăşeşti această opinie…
TN: Nu. Pur şi simplu trebuie să înţelegi un lucru. Într-adevăr, Rafa a sărit nişte etape. Când a ajuns în circuit, era foarte tânăr şi nu chiar pregătit pentru asta. A intrat în primii 200 la sfârşitul anului 2002, lucru cu totul neprevăzut pentru noi. Dar şi-a asumat responsabilitatea. Tot anul, Rafa a jucat contra unor adulţi deşi era doar un puşti. În condiţiile astea, singura soluţie era să alerge tot terenul, non-stop. E adevărat că la începutul carierei lui nu făcea decât asta. Şi a rămas cu imaginea asta şi lumea nu observă că jocul lui a evoluat. Astăzi, dacă urmariţi atent, veţi vedea că aleargă în teren la fel de mult ca oricare alt jucător. E adevărat că nu are o lovitură de dreapta la fel de rapidă ca a lui Soderling, pentru că s-a deprins să joace mai liftat. Dar uitaţi-vă la ultima finală de la Roland Garros şi veţi vedea că Rafa n-a alergat în teren mai mult decât Soderling. Cu totul altă situaţie dacă urmăriţi semifinala de la Wimbledon contra lui Murray. Asta demonstrază că joacă un tenis bun/frumos. Dacă Rafa ar fi intrat în circuit puţin mai târziu, când era deja format, oamenii n-ar mai fi zis asta despre el.

TM: Şi pe viitor, vei încerca să-i evoluezi tehnica?
TN: E important să încerci să faci lucrurile mai bine decât le-ai făcut ieri. Pentru că, dacă nu progresezi, eşti mort. Vorbesc mai mult de progresat decât de evoluat.

TM: Te deranjeaza că lumea vorbeşte mai mult de avantajul fizic şi mental al lui Rafa decât de tehnica lui?
TN: Astăzi lumea vorbeşte despre orice, fără să aprofundeze. Ar fi mai bine dacă ar privi lucrurile mai îndeaproape şi cu obiectivitate. Unii spun că Rafa nu are o tehnică bună. Dar ce e tehnica? Să loveşti mingea cu putere, cu un gest ferm, până în fundul terenului? Să ai o bună lovitură de dreapta, un serviciu bun dar nu şi un rever bun? Pentru mine, tehnica înseamnă să trimiţi mingea unde vrei, fără să conteze lovitura. Şi Rafa ştie să facă asta. Da, sigur, n-are tehnica lui Federer, dar are o tehnică excelentă. O bună lovitura de dreapta, un bun rever şi un volee corect. Are o mana care îi permite să facă multe.

ÎN CONTINUARE PUTEŢI VEDEA CUM SECVENŢE DE LA UNUL DIN ANTRENAMENTELE LUI RAFAEL NADAL ÎMPREUNĂ CU UNCLE TONI LA ROLAND GARROS 2010

TM: De fapt, n-ai impresia ca talentul lui Rafa este subestimat?
TN: Nu spun nimic. La urma urmei, fiecare are dreptul să creadă ce vrea. Nu e problema mea. E posibil ca lumea să-i supra-aprecieze calităţile fizice. Comparandu-l cu francezii, după mine, Monfils şi Tsonga sunt mai bine construiţi decât el, sunt mai musculoşi. S-a zis că Rafa e mereu la minge, dar asta e pentru că are un bun simţ al anticipării, are viziunea jocului.

TM: Spui că nu dai importanţă la ce crede lumea despre Rafa. Dar te-a deranjat, totuşi, când în 2009, la Roland Garros, publicul îl fluiera.
TN: N-am spus că nu dau importanţă, am zis că lumea crede ce vrea. Cred ca publicul de la Roland Garros a fost incorect în ziua aceea. În sportul ăsta, e bine să aclami victoria cuiva, dar nu e normal să apluzi înfrângerea altuia. I-am tot repetat asta nepotului meu, care, după cum ştiţi, este suporter al Real Madrid. I-am zis să se bucure pentru victoriile lui Real Madrid dar să nu se mai bucure pentru înfrângerile Barcelonei (FC). Cred ca sunt mulţi suporteri care gândesc aşa dar nu mi se pare a fi o atitudine inteligentă sau fair-play.

6 thoughts on “Aflaţi totul despre Rafael Nadal într-un interviu de excepţie acordat de legendarul “Uncle Toni”

  1. “…vedem atâţia jucători cu tehnici diferite. Eu vreau să-i spun jucătorului: „puţin contează cum loveşti, dar trebuie să trimiţi mingea aici, la viteza asta, cu efectul ăsta.”

    Si noi credem ca antrenorul are rolul de al motiva pe copil sa-i placa tenisul si sa il ajute sa-si construiasca pe calitatile proprie un stil de joc ce il avantajeaza.

    1. Da, la copil, antrenorul este mai important decat orice pe lume. Daca antrenorul nu are acea chimie necesara cu copilul, atunci se poate alege praful inainte de a incepe. Intr-un an, copilul poate ajunge sa urasca sportul pe care, la inceput, l-a indragit. Apoi, daca relatia antrenor – copil (jucator) functioneaza, daca fiecare are incredere in celalalt, se poate trece la pasul urmator, dezvoltarea stilului de joc care sa-l faca sa simta pe copil ca nu practica degeaba tenisul. unul care nu e necesar sa fie 100 % academic, dar care sa-i ofere copilului satisfactia ca face ceva ce se pricepe, ca face ceva ce-i face placere, ca are control asupra mingei. Dupa care se trece la fineturi, cum se spune.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close