SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Jelena Jankovic l-a reconfirmat ca antrenor pe Andrei Pavel!

Jelena Jankovic l-a reconfirmat ca antrenor pe Andrei Pavel!

Jelena Jankovic dând interviuri la Indian Wells

Fost lider mondial, sârboaica Jelena Jankovic se află la Indian Wells, unde încearcă să-şi apere titlul cucerit anul trecut. Ea a răspuns ieri întrebărilor ziariştilor, cărora le-a spus că a decis să continue colaborarea cu Andrei Pavel, începută anul trecut, în decembrie. Ea a spus chiar că tocmai această colaborare cu “Cneazul” stă la baza seoznului bun pe care-l face – a jucat săptămâna trecută finala la Monterrey, a ajuns de două ori în semifinale la Doha şi Dubai.

“Am început să lucrăm împreună anul trecut, în decembrie, pentru o scurtă perioadă. Apoi, după Australia, ne-am antrenat foarte tare pentru o lună, pentru a-mi dezvolta jocul din nou”, a mărturisit Jelena, care l-a reconfirmat ca antrenor pe român.

AICI VEDEŢI O FOTOGALERIE CU JELENA JANKOVIC LA ACADEMIA DE TENIS A LUI ANDREI PAVEL

Jankovic a avut un final de an 2010 foarte prost, cu rezultate dezastruoase, şi în care a suferit o operaţie la ochi. Începutul anului 2011 a continuat oarecum în aceeaşi notă, cu înfrângere în primul tur la Sydney şi în al doilea la Australian Open. Dar Jankovic i-a asigurat pe ziarişti că totul a trecut. “Mi-am îmbunătăţit jocul în unele aspecte şi mă simt din nou încrezătoare în jocul meu. Simt că am regăsit drumul cel bun”, a mai spus Jankovic, care la Indian Wells este cap de serie numărul 6 şi care va juca în turul secund cu americanca Coco Vandeweghe.

One thought on “Jelena Jankovic l-a reconfirmat ca antrenor pe Andrei Pavel!

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close