SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Masculin > Adrian Ungur > Întâlnire şoc pentru Adrian Ungur! Îl întâlneşte pe Novak Djokovic în turul doi la Belgrad!

Întâlnire şoc pentru Adrian Ungur! Îl întâlneşte pe Novak Djokovic în turul doi la Belgrad!

Adrian Ungur

Venit din calificări şi ajuns în optimile de finală ale turneului de 416.000 de euro de la Belgrad, Adrian Ungur se pregăteşte de meciul vieţii: cu cel mai în formă jucător al anului, invincibilul Novak Djokovic, a cărui familie a iniţiat şi suportă costurile organizării Openului Serbiei!

În primul tur, Ungur l-a învins cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-4 pe spaniolul Ruben Hidalgo, un veteran al cicuitului la cei 33 de ani ai săi, clasat pe locul 103 mondial. Situat pe 175 în lume, Ungur – care a ajuns pe tabloul principal după ce a trecut de calificări – va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu al doilea jucător al lumii dar cel mai în formă jucător al circuitului profesionist, Novak Djokovic. Un tenismen care a decis să-şi înceapă sezonul de zgură la Openul Serbiei, la turneul pe care îl patronează şi organizează familia sa. De altfel, complexul sportiv în care se dispută meciurile se cheamă chiar Novak!

Va fi prima întâlnire directă dintre cei doi, un meci în care Adrian nu are absolut nimic de pierdut ci doar de câştigat, care se va disputa în faţa unor tribune arhipline, cu siguranţă.

CITEȘTE ȘI:  Adrian Ungur în finală la dublu şi în semifinale la simplu la Caltanisetta

Leave a Reply

Top