SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Dulgheru > Irina Begu a urcat pe locul 97 în lume! Alexandra Dulgheru e pe 26, cea mai bună clasare din carieră

Irina Begu a urcat pe locul 97 în lume! Alexandra Dulgheru e pe 26, cea mai bună clasare din carieră

Irina Begu

Săptămâna de vis de la Marbella, unde a ajuns până în finală pornind din calificări, nu a rămas fără efect în clasamentul mondial pentru Irina Begu. Aceasta a urcat nu mai puţin de 41 de poziţii, intrând pentru prima dată în carieră în Top 100. Mai precis, ea ocupă acum locul 97 în lume!

AICI VEDEŢI O FOTOGALERIE CU IRINA BEGU DIN TIMPUL ŞI DE DUPĂ FINALA DE LA MARBELLA

Înaintea ei în clasamentul mondial se află alte trei românce. Alexandra Dulgheru a urcat un loc şi ocupă acum locul 26 – cel mai bun ocupat vreodată în carieră. Monica Niculescu a urcat şi ea două poziţii, aflându-se acum pe locul 59, iar Simona Halep este pe 66 – în cădere trei locuri.

AICI PUTEŢI VEDEA POZIŢIONAREA TUTUROR JUCĂTOARELOR DIN ROMÂNIA ÎN CLASMENTUL MONDIAL DE SIMPLU LA 11 APRILIE 2011

Cele patru jucătoare sunt singurele din Top 100 mondial, dar alte şase se afla între poziţiile 104 şi 200 şi pot forţa oricînd intrarea sau reintrarea între primele 100 de jucătoare ale lumii: Edina Gallovits Hall (103 – în urcare 2 locuri), Sorana Cîrstea (104 – în cădere 3 locuri), Mădălina Gojnea (161 – staţionează), Liana Ungur (166- în urcare două locuri), Raluca Olaru (173 – în urcare două locuri) şi Elena Bogdan (200 – în urcare două locuri).

În ierarhia mondială, cea mai importantă schimbare s-a produs în Top 10. Acolo unde belarusa Victoria Azarenka a urcat pe locul 5 în lume după victoria obţinută în faţa Irinei Begu, la Marbella.

AICI VEDEŢI CLASAMENTUL PRIMELOR 100 DE JUCĂTOARE ALE LUMII LA 11 APRILIE 2011

În ierarhia de dublu, schimbările sunt aproape nesemnificative. Semifinalistă la Marbella, Monica Niculescu a urcat o poziţie, până pe 36. În rest, în Top 100 sunt prezente alte 5 jucătoare din România.

AICI PUTEŢI VEDEA POZIŢIONAREA JUCĂTOARELOR DIN ROMÂNIA ÎN CLASAMENTUL MONDIAL DE DUBLU LA 11 APRILIE 2011.

AICI VEDEŢI CLASAMENTUL DE DUBLU AL PRIMELOR 100 DE JUCĂTOARE DIN LUME LA 11 APRILIE 2011

Leave a Reply

Top