SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Monica Niculescu a fost eliminată în semifinale la Estoril

Monica Niculescu a fost eliminată în semifinale la Estoril

Monica Niculescu

Parcursul Monicăi Niculescu la Estoril s-a oprit în semifinale. Bulversată, probabil, că tot astăzi ar fi trebuit să joace şi în calificările turneului de simplu de la Madrid – a ratat “la mustaţă” prezenţa pe tabloul principal, fiind desemnată a doua favorită în calificări – ea a cedat mai uşor decât era de aşteptat în faţa jucătoarei spaniole Anabel Medina Garigues.

Monica a fost învinsă de iberică în 90 de minute, adversara ei câştigând cu 6-1, 6-3. Aceasta a fost a doua înfrângere suferită de româncă în faţa adversarei sale, care o învinsese şi în urmă cu trei ani, la Dubai. Totuşi, trebuie să recunoaştem că înfrângerea nu e chiar o surpriză, dacă ne gândim la faptul că Anabel Medina Garrigues este jucătoarea activă cu cele mai multe titluri pe zgură: 8! Ea e devansată doar de Venus Williams, care are 9, dar care e semiactivă, dacă se poate spune asa, căci mai mult stă decât joacă.

Acum, întrebarea care se pune este dacă Niculescu va reuşi să ajungă în timp util la Madrid pentru a mai juca meciul din primul tur al calificărilor contra unei alte jucătoare din Spania, Ines Ferrer Suarez. Distanţa dintre Estoril şi Madrid este de 537 km, deci mi-e greu să cred că va ajunge acolo astăzi şi că va putea şi juca. Ea ar putea fi salvată de ploaie sau de Ion Ţiriac, care ar putea decide să amâne meciul pentru mâine.

Leave a Reply

Top