Turneul de la Roland Garros este cel mai bun din toate timpurile pentru tenisul românesc. Cu şase sportivi calificaţi în turul secund (5 fete şi un băiat), România este una dintre performerele startului Grand Slam-ului pe zgură din capitala Franţei. Ultimele două calificate sunt Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru, care vor juca între ele pentru un loc în turul al treilea.
Culmea, partida va avea loc pe 26 mai, exact în ziua în care la Roland Garros se va serba, în premieră, “Ziua României”. O manifestare la care vor participa, pe lângă Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, şi oficiali ai Federaţiei Române de Tenis. Şi, probabil, toţi jucătorii români care se află la Paris. Până atunci, să ne întoarcem la meciurile de azi. Alexandra Dulgheru, a 27-a favorită a întrecerii, a învins-o cu 6-3, 6-4 pe Laura Pous-Tio (Spania), iar Sorana a dispus cu 6-1, 6-3 de veterana Patty Schnyder (Elveţia). Cele două s-au întâlnit de doar două ori până acum, de ambele dăţi în 2007 – o dată în finala unui turneu ITF la Bucureşti – şi de fiecare dată a învins Sorana.
Tot ieri, Monica Niculescu a fost eliminată de Yanina Wickmayer cu 6-0, 6-3.
În turul doi s-au mai calificat în zilele precedente Victor Hănescu, Simona Halep, Irina Begu şi Edina Gallovits, toţi aceştia urmând să joace miercuri.