SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Novak Djokovic devine lider mondial dacă ajunge în finală la Roland Garros!

Novak Djokovic devine lider mondial dacă ajunge în finală la Roland Garros!

Novak Djokovic s-a dezlănţuit după victoria de la Roma

Traseul incredibil al lui Novak Djokovic în 2011 nu putea rămâne fără urmări în clasamentul mondial. Sârbul depinde acum doar de el pentru a deveni, în premieră, lider mondial. Acest lucru se va întâmpla, indiferent de rezultatul obţinut la Paris de Nadal, dacă Nole va ajunge în finală la Roland Garros, turneu ale cărui meciuri de pe tabloul principal încep, coincidenţă sau nu, chiar de ziua lui, pe 22 mai! Evident, dacă Nadal, care e deţinătorul titlului, va ieşi din competiţie mai devreme de finală, atunci Djokovic poate ajunge chiar şi mai repede pe prima poziţie!

Până atunci, Nole încă mai savurează victoria cu 6-4, 6-4 obţinută în faţa lui Rafael Nadal în finala de la Roma. A patra finală câştigată în faţa spaniolului, care până în acest an avea 7-0 cu Djokovic în meciurile decisive ale turneelor ATP. Mai mult, ultimele două succese ale sârbului au venit pe zgură, suprafaţa pe care Rafa este – sau era până acum două săptămâni – considerat stăpân absolut. Lucru recunoscut, cu un fair-play uluitor, şi de Novak: „Nadal este în continuare regele zgurii, este cel mai bun jucător din lume pe această suprafaţă. Am câştigat de două ori împotriva lui în ultimele opt zile, iar acest lucru îmi dă o încredere extraordinară pentru Roland Garros. Este vorba doar de două turnee în acre a pierdut, dar a dominat această suprafaţă mulţi, mulţi ani, aşa că Rafa rămâne regele acestei suprafeţe”, a declarat, cu modestie, după meci, Djokovic.

Sârbul a ajuns acum la 39 de succese consecutive (37-0 în 2011), cea de-a şasea cea mai lungă serie de victorii consecutive din Era Open, acolo unde recordul absolut este deţinut de Guillermo Villas, cu 46. Ultima oară când Djokovic a părăsit învins un turneu a fost în noiembrie 2010, în semifinalele Turneului Campionilor, contra lui Roger Federer.

Nadal, de cinci ori campion la Roma, unde fusese învins o singură dată până aseară, a mărturisit după finală că a făcut tot ce a putut, dar i-a fost imposibil să oprească „tăvălugul” Djokovic. „Am făcut tot ce am putut. Nu îmi puteam cere mai mult. Am încercat şi am făcut totul foarte bine, dar un jucător este mai bun decât mine. Un campion, în opinia mea, nu este cel care este capabil să învingă în fiecare sătpămână. Este şi cel care este capabil să aştepte momentele oportune, iar eu aştept în fiecare săptămână, încerc să găsesc soluţii… Vom vedea ce va fi data viitoare. Îi doresc lui nadal tot binele din lume şi mie nu-mi rămâne decât să aştept să înving data viitoare”, a sunat declaraţia, extrem de bine simţită a lui Nadal.

Pentru Djokovic, aceasta este ccel de-al 9-lea titlu de Masters din carieră şi al patrulea al anului, Toate câştigate – un nou record – în faţa aceluiaşi jucător! Nole este, de asemenea, primul jucător care cucereşte 4 titluri de Masters într-un an, după ce în 2005 Nadal şi Federer au cucerit tot atâtea fiecare.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close