
Libertatea a stat de vorbă cu Victor Ioniţă, jucătorul român de tenis menţionat de Novak Djokovic ca fiind profesorul său de română în învăţarea versurilor trupei Sistem.
“Acum 10 ani, Djokovic era un puştan teribil de ambiţios. În fiecare zi, după antrenamente, se ducea la pregătirea fizică, fără să-i ceară acest lucru cel care ne antrena. În viaţa de zi cu zi, e extraordinar. E mereu pus pe glume“, a declarat Ioniţă pentru Libertatea.
AICI VEDEŢI CUM CÂNTĂ NOVAK DJOKOVIC ÎN LIMBA ROMÂNĂ
Ioniţă a mai declarat că şi acum, când se mai întâlnesc pe diferite baze de antrenament, Nole îi fredonează din melodia de la Sistem: “L-am stresat cu melodiile trupei Sistem. După câteva zile, mi-a spus că-i place una dintre piese şi m-a rugat să-l învăţ cuvintele în limba română, pentru a o putea cânta şi el. Omul e talentat la muzică şi fredonează non-stop câte ceva. Ne-am mai întâlnit cu diferite ocazii. Când mă vede, începe să cânte melodia celor de la Sistem. E un tip haios, fără fiţe”, a mai spus Ioniţă.
AICI PUTEŢI CITI MATERIALUL CU VICTOR IONIŢĂ AŞA CUM A APĂRUT ÎN LIBERTATEA