SUNTETI AICI
ACASA > EXCLUSIV > Rafael Nadal într-un interviu excepţional pentru El Pais (partea a II-a): “Trebuie să fii modest, dar nu şi prost”

Rafael Nadal într-un interviu excepţional pentru El Pais (partea a II-a): “Trebuie să fii modest, dar nu şi prost”

Nadal şi Federer după finala de la Roland Garros

Aici puteţi citi partea a doua a interviului de excepţie acordat de Rafael Nadal cotidianului El Pais. În el veţi descoperi ce crede Rafa despre lupta cu recordurile, ce crede despre Federer şi despre victoria de la Roland Garros

AICI PUTEŢI CITI PRIMA PARTE A INTERVIULUI ACORDAT DE RAFAEL NADAL COTIDIANULUI EL PAIS

Reporter: Câştigarea turneului de la Paris ţi-a luat o piatră de pe inimă?

Rafael Nadal: Câştigarea Roland Garros-ului, a celor 10 titluri de Grand Slam (2 la Wimbledon, 1 la Openul australian şi un altul la US Open, la care se adaugă cele 6 pariziene) este un pas înainte în cariera mea şi  câştigarea încrederii necesare pentru a juca tot restul anului mai liniştit. Dacă e ca şi cum mi s-a luat o piatră de pe inimă? Poate că da. Nu sunt obligat să câştig, dar victoria reprezintă satisfacţia personală foarte mare de a fi încă un an tot mai sus, încă un an în care am câştigat cel puţin un titlu. Anul acesta, când am jucat sănătos fiind, am reuşit patru finale şi trei titluri. În rest, totul e istorie. Mereu spun că nu-mi pasă, dar nu e aşa. De fapt, nu am timp mereu să explic de ce în ziua următoare joc în altă competiţie. Bineînţeles că mă interesează istoria. Bineînţeles că mă interesează să am aceleaşi titluri de Roland Garros ca Borg. Bineînţeles că mă interesează să fiu printre cei care deţin cele mai multe titluri de grand şlem. Bineînţeles că-mi pasă. Mie îmi place sportul şi ceea ce dă măreţia unui sport, este istoria. Trebuie să fii modest, dar nu şi prost. Cu 10 titluri te poţi număra printre granzii istoriei? Păi da. E o satisfacţie personală.

La Paris ai început jucând prost şi ai terminat foarte bine.

Mi s-a întâmplat de multe ori. La toate turneele de Roland Garros am început jucând prost. În niciunul n-am intrat jucând bine. Cu atât mai mult în ăsta, când am jucat mult mai nervos decât în celelalte. În cele anterioare nu pierdusem patru finale într-un an (toate contra lui Djokovic). A fost dificil, dar ceea ce trebuie observat e că am fost în toate. Nu am câştigat finalele dar am reuşit să-mi asum eşecurile îndeajuns de bine pentru a lupta încă din prima zi într-un alt turneu. La Roland Garros, văzând că nu am fost capabil să câştig niciuna dintre cele patru finale, m-am simţit nesigur la debutul turneului. De aici vine problema. Odată trecută prima săptămână, mi-am dat seama că tot ce-mi rămăsese era să joc bine… Şi am început să joc bine. Îmi venise rândul să joc bine.

“Trecea prin el (prin Nadal)” aşa a rezumat Carlos Moya debutul lui Federer. Cum gestionează această situaţie numărul unu, văzându-se depăşit, când se presupune că el este cel mai bun?

Înţeleg întrebarea, dar răspunsul este diferit. Când joc, nu mă gândesc că sunt numărul 1, ci că sunt în finala Roland Garros împotriva lui Federer şi la faptul că, atunci când joacă la capacitate maximă, e practic invincibil. Bineînţeles că meciurile nu durează nici cinci, nici şapte game-uri. Ştiu că să joci la nivel maxim 3 ore e foarte complicat. Dacă reuşeşte, îi dai meciul şi te duci acasă pentru că este strălucit şi foarte greu de învins. Şi mai ştiu că, dacă stabilesc nivelul, stabilesc ritmul, o să-i fie dificil să joace atât de bine. Dacă încep să joc larg, înalt, să fac astfel încât punctele să dureze mai mult, e posibil ca el să înceapă să comită erori. Obiectivul meu este să ajung la această situaţie. Nu mă simt nici umilit nici depăşit. Simt că trebuie să intru în joc. La asta mă gândeam: aşteptam să prind momentul potrivit. Superioritatea trebuie menţinută constant. Eu mă menţin stabil tot timpul. Când el joacă foarte bine, câştigă; când nu joacă atât de bine, pierde. La urma urmelor, victoria e undeva la mijloc.

Ai cedat doar 19% din punctele de break în cele 6 finale disputate la Paris. Cum ai reuşit?

Păi, într-un fel tot trebuie să obţii victoria. Partidele de calibrul acesta şi victoriile se obţin la limită. Sunt câştigate de cei care reuşesc să salveze mai multe situaţii. Important e să ai încredere şi să ştii ce trebuie să faci. Să ştii că teama şi nervii nu te ajută să realizezi ceea ce-ţi doreşti. Am avut noroc să fi jucat mai nervos doar în primele partide, în care ai probabil, o marja mai mare de eroare, decât în finale, în care marja de eroare este mai mică.

De ce recomanzi cartea Copilul în pijamale dungate?

Pentru că mi s-a părut foarte dură, dar, prin duritate, se transmitea un mesaj. Când li se întâmplă altora, nu pare atât de grav, când ţi se întâmplă ţie, e monstruos. Ei (naziştii) omoară în stânga şi în dreapta dar când se întâmplă în propria ta casă, e foarte grav. Îţi dă de gândit. Întotdeauna există două perspective ale vieţii, ale unei situaţii. Interesant.

Leave a Reply

Top