SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Victor Hănescu, victorie de senzaţie la Stuttgart: a salvat două mingi de meci şi l-a eliminat pe Gael Monfils!

Victor Hănescu, victorie de senzaţie la Stuttgart: a salvat două mingi de meci şi l-a eliminat pe Gael Monfils!

Victor Hănescu

Victor Hănescu a obţinut una dintre cele mai mari victorii ale carierei în urmă cu puţin timp, pe zgura de la Stuttgart. Românul l-a învins cu scorul de 2-6, 7-6 (7), 6-4 pe al şaptelea jucător al lumii, francezul Gael Monfils, în faţa căruia a salvat şi două mingi de meci în tie-break!

Hănescu – finalist în 2009 aici, la Stuttgart – a pus astfel capăt unei serii de 11 meciuri consecutive pierdute în faţa jucătorilor din Top 10, învingându-l pe Monfils la capătul unui meci care a început marţi seara, dar s-a terminat miercuri la prânz. Monfils, desemnat cap de serie numărul 1 la turneul de la care învingătorul pleacă la bordul unui Mercedes, conducea cu 4-2 când partida a fost întreruptă marţi seara din cauza întunericului. Reluat azi, meciul a fost echilibrat de român,c are a salvat două mingi de meci la 5-6 şi 6-7 în tie-break-ul setului doi, pe care l-a câştigat la mare luptă. Astfel, după două ore şi 17, Hănescu a obţinut a cincea victorie din carieră în 34 de meciuri disputate împotriva unor jucători clasaţi în Top 10 mondial.

Următorul adversar al lui Victor va fi slovacul venit din calificări Pavol Cervenak.

Leave a Reply

Top