SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Azi începe Turneul Campionilor: programul primei zile şi date despre meciuri

Azi începe Turneul Campionilor: programul primei zile şi date despre meciuri

Federer si Tsonga au jucat duminica trecută finala de la Paris

În sfârşit, Turneul Campionilor începe azi! Parcă mai echilibrată ca niciodată, fără un favorit cert, competiţia de final de an a tenisului profesionist a adunat la Londra chiar toată crema acestui sezon din ATP. Printre ei, din fericire, este şi Horia Tecău, care este nu doar primul român din ultimii 36 de ani prezent la competiţia celor mai buni dintre cei buni dar chiar primul din istorie care se califică la  dublu! În România, turneul se vede pe Digisport 2!

Iată în continuare programul primei zile de concurs, cu scurte date statistice legate de fiecare meci, date culese de pe site-ul ATP.

AICI vedeţi grupele de simplu de la Turneul Campionilor

AICI vedeţi grupele de dublu de la Turneul Campionilor

Ora 14.30: Mirnii/ Nestor – Bopanna/ Qureshi

Mirnii şi Nestor joacă pentru prima dată în această formulă la Masters, dar ambii sunt veterani ai Turneului Campionilor. Mirnii, în 7 aparenţe, a mai câştigat o dată, iar Nestor, în 12 apariţii, a câştigat de trei ori! Campioni în acest an la Roland Garros, cei doi se vor întâlni cu Indo-Pak Express, care vor juca azi pentru prima dată în carieră la Turneul Campionilor. Anul trecut au fost doar rezerve. Ei sunt în formă foarte bună, nu mai departe decât duminica trecută cucerind titlul Masters de la Paris! Oarecum curios, Bopanna/ Qureshi conduc cu 2-o în întâlnirile directe, după victoriile de la Monte Carlo şi Paris. Ambele victorii au fost obţinute în sferturi.

Ora 16.00: Federer – Tsonga

Revenit în circuit după o pauză de 6 săptămâni luată după Cupa Davis, Federer e neînvins de 10 meciuri, el câştigând turneele la Basel şi la Paris. În total, în cele două turnee a pierdut un singur set! Socotind şi meciurile din Cupa Davis, Federer are o serie de 12 meciuri fără înfrângere şi 17 din ultimele 18 disputate. Până acum, elveţianul a câştigat titlul la Masters de cinci ori, fiind, alături de Ivan Lendl şi Pete Sampras, la egalitate pe primul loc în acest top. Cucerirea celui de-al şaselea trofeu la Turneul Campionilor ar însemna un nou record pentru Federer, care are până acum un palmares de 34-7 la Turneul Campionilor.

Tsonga este şi el într-o formă bună. De la US Open, francezul a cucerit două titluri, la Metz şi Viena şi a jucat finala la Paris, pierdută chiar în faţa adversarului său de azi. Cu toate astea, Tsonga are azi şansa de a deveni al cincilea jucător din istorie care reuşeşte să-l învingă pe ederer de trei ori sau mai mult într-un sezon. Au mai făcut-o până acum Nadal (în trei sezoane), Djokovic (în doi ani) , Murray şi Nalbandian, fiecare câte o dată. Federer conduce cu 6-3 în întâlnirile directe, şase dintre aceste meciuri fiind disputate în acest an (Roger conduce cu 4-2 în 2011). Tsonga a mai participat la Turneul Campionilor în 2008, când a câştigat un meci şi a pierdut două în grupe. Ca un element inedit, Tsonga are până acum 10 victorii împotriva jucătorilor din Top 3 ATP, dar, în schimb, a pierdut toate cele 7 întâlniri disputate împotriva jucătorilor clasaţi la acel moment pe locul 4 în lume!

Ora 20.15:  Llodra/ Zimonjic – Fyrstenberg/ Matkowski

Michael Llodra şi Nenad Zimonjic, piaza rea a lui Tecău şi Lindstedt în acest an – i-au învins de două ori în finale – se află la prima participare la Turneul Campionilor în această formulă, dar ambii sunt foşti campioni la Masters. Llodra a jucat de patru ori şi a cucerit titlul o dată în 2005, cu Santoro. Zimonjic a participat de 6 ori şi a cucerit titlul de două ori în ultimii trei ani, în 2008 şi 2010, de fiecare dată împreună cu Daniel Nestor.

Polonezii Frystenberg şi Matkowski participă a cincea oară la Turneul Campionilor în ultimii 6 an. Singura ediţie când nu au participat a fost cea din 2007. Cu un palmares de 6-8, ei şi-au stabilit cel mai bun rezultat anul trecut şi în 2008, când au pierdut în semifinale. Ca un fapt divers, polonezii formează singura perechea care evoluează la Masters fără să fi câştigat vreun titlu ATP în 2011! Ei au jucat, de altfel, o singură finală în acest an, cea de la US Open, pierdută în faţa austriecilor Melzer şi Petzschener. În întâlnirile directe din acest an, Llodra şi Zimonjic conduc cu 3-0, ei câştigând la Washington, Montreal  şi Shanghai. De fiecare dată pe hard!

Ora 22.00: Nadal – Fish

Rafael Nadal încearcă să obţină la această ediţie singurul titlu major care-i lipseşte din palmares. El evoluează la Turneul Campionilor pentru a cincea oară, are un palmares egal de victorii înfrângeri , 8-8, a fost chiar finalist anul trecut, când a pierdut în faţa lui Federer, dar aici se opreşte istoria.

Adversarul său, Mardy Fish, se află la finalul unui sezon de excepţie, în care a intrat pentru prima dată în Top 10 şi participă pentru prima dată la Masters. El continuă astfel tradiţia prezenţei americanilor la Turneelor Campionilor, aceasta fiind a 25-a ediţie consecutivă cu măcar un yankeu la start. În întâlnirile directe, Nadal conduce cu 7-1. Singura victorie a lui Mardy a venit în august, la Cincinnati. “Va fi frumos, peste câţiva ani, să le pot spune copiilor că l-am învins pe unul dintre cei mai mari jucători din isotira tenisulu, Rafael Nadal“, a sunat atunci declaraţia plină de modestie a americanului după acel succes istoric pentru el.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close