
O zi importantă la Turneul Campionilor. Ziua în care vom afla numele celui de-al doilea semifinalist din grupa B. Federer este deja în penultimul act, în vreme ce, alături de el, va merge în semifinale învingătorul meciului Nadal – Tsonga. Iată în continuare programul zilei a cincea a competiţiei de la Londra.
Ora 14.15: Bopanna/ Qureshi – Fyrstenberg/ Matkowski
Un meci care este important doar pentru polonezi. Dacă ei vor învinge azi, iar apoi, seara, Mirnii şi Nestor îi vor învinge pe Llodra şi Zimonjic, atunci polonezii vor merge în semifinale, alături de perechea canadiano-belarusă. În orice altă combinaţie, semifinalistele se cunosc deja, sunt Mirnii/ Nestor şi Llodra/ Zimonjic. Pentru statistică, e bine de ştiut că cele două perechi se află la egalitate, 2-2, la întâlnirile directe. Bopanna şi Qureshi, care nu au câştigat nici un meci la Turneul Campionilor, au acum şi dezavantajul moral al înfrângerii în singura partidă disputată cu polonezii în acest an, la US Open.
Ora 16.00: Federer – Fish
Federer este deja calificat, Fish deja eliminat. Probabil că vom asista l o victorie clară a elveţianului, caer nu doar că pare într-o formă foarte bună, dar este neînvins în acest an în sală, căutând acum a 13-a victorie din tot atâtea meciuri disputate indoor. De asemenea, el are o serie de victorii consecutive de 14 meciuri, un succes azi egalând ultima serie de 15 întâlniri fără eşec avută în perioada 2010-2011, între Turneul Campionilor şi semifinalele Australian Open).
Elveţianul caută a 37-a victorie la Turneul Campionilor, ceea ce l-ar urca pe locul 2 în topul bazat pe astfel de rezultate. Acum este la egalitate pe 2 cu Boris Becker, ambii având 36. Liderul All-time este Ivan Lendl, cu 39 de victorii la Masters. În ceea ce priveşte meciurile directe, Federer conduce cu scorul general de 6-1.
Ora 20.15: Llodra/ Zimonjic – Mirnyi/ Nestor
O victorie a cuplului Llodra/ Nestor ar asigura ambelor echipe calificarea în semifinale indiferent de scorul din celălalt meci. Dar, la fel de adevărat este că cele două formaţii ar putea fi deja calificate la ora partidei, dacă polonezii pierd în meciul de deschidere al zilei. Tot pentru statistică, trebuie spus că Mirnii şi nestor conduc cu 3-2 în întâlnirle directe, ei impunându-se în ultimele două meciuri, la Shanghai şi Basel.
Ora 22.00: Nadal – Tsonga
Finala pentru semifinale! Nadal şi Tsonga se vor întâlni pentru a noua oară, spaniolul câştigând până acum de 6 ori. Pe hard, Nadal conduce cu 5-1. Câştigătorul meciului de diseară se califică în semifinale. Tsonga are trei victorii până acum în faţa jucătorilor clasaţi pe primele două locuri în lume: de două ori l-a învins pe Rafa, iar o dată pe Federer.