
A avut loc tragerea la sorţi a meciurilor tablourilor principale a primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. România are 7 reprezentanţi: un jucător şi 6 jucătoare. Iată în continuare cu cine debutează fiecare din jucătoarele noastre în primul tur, dar şi cu cine ar putea juca în continuare. Prezentarea meciurilor este făcută chiar în ordinea aşezării lor pe tablou. Veţi vedea, toate au avut parte de o tragere la sorţi infernală.
AICI vedeţi cu cine va juca Victor Hănescu în primul tur la Australian Open.
Monica Niculescu, desemnată cap de serie numărul 31, este în primul sfert al tabloului, alături de Wozniacki, Clijsters şi Li Na. Ea a picat în primul tur cu buna ei prietenă, franţuzoaica Alize Cornet (90 WTA). Va fi a doua întâlnire directă între cele două jucătoare care în decembrie au câştigat titlul de campioane ale Franţei pe echipe. Franţuzoaica s-a impus în unica întâlnire directă, disputată în 2007, la Wimbledon, în calificari, în trei seturi. Învingătoarea acestui meci va juca împotriva câştigătoarei partidei Parmentier/ Kudryavtseva. Apoi, în turul trei, pentru Monica ar urma meciul cu lidera mondială, Caroline Wozniacki!
AICI vedeţi ce au făcut Irina Begu şi Monica Niculescu în semifinalele de dublu de la Hobart.
Simona Halep a fost repartizată în al doilea sfert al tabloului, alături de Radwanska, Schiavone şi Azarenka. Eava juca în primul tur împotriva unei jucătoare venite din calificări, iar în turul secund ar urma să dea piept cu învingătoarea meciului dintre Agnieszka Radwanska şi Bethanie Mattek Sands.
Alexandra Dulgheru a fost repartizată în sfertul al treilea, acelaşi pe care se mai află Vera Zvonareva, Serena Williams sau Maria Sharapova. Alexandra (66 WTA) a căzut în primul tur chiar cu a şaptea favorită, rusoaica Vera Zvonareva (7 WTA)! Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de două ori până acum, rusoaica impunându-se în ambele dăţi cu 2-0, la US Open, în 2010, în 16-imi, şi la Bruxelles, pe zgură, anul trecut. În caz de succes, ea va juca în turul secund cu învingătoarea meciului Rodina – Hradecka.
Sorana Cîrstea, Alexandra Cadanţu şi Irina Begu au căzut în sfertul patru, alături de Samantha Stosur, Marion Bartoli şi Petra Kvitova.
Sorana Cîrstea va juca în primul tur chiar cu favorita gazdelor, Samantha Stosur, campioana de la US Open fiind desemnată cap de serie numărul 6. Australianca are 2-0 la întâlnirile directe în WTA. Ea a eliminat-o pe Sorana în sferturi la Roland Garros în 2009, după care a învins-o şi la Los Angeles, în semifinale. Sorana a câştigat însă meciul direct cu Stosur de la Cupa Hopman, în 2010, dar acest meci nu e contabilizat de WTA.
În caz de succes, Sorana ar întâlni învingătoarea meciului dintre Urszula Radwanska şi o jucătoare venită din calificări.
Alexandra Cadanţu, aflată la debutul pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, va juca în primul tur cu a 23-a favorită, italianca Robert Vinci. Aceasta este prima întâlnire directa dintre cele două jucătoare. Învingătoarea acestui meci va juca împotriva câştigătoarei meciului Jie Zheng – Madison Keys.
Irina Begu (41 WTA), a doua jucătoare a României, a fost extrasă ultima din urnă dintre românce. Sorţii au decis ca ea să debuteze la Melbourne cu Carla Suarez Navarro (58 WTA), din Spania. Va fi a doua întâlnire directă dintre cele două, după cea disputată în vară, la Bucureşti, când Irina a învins în semifinalele turneului de 100.000 de dolari pe care l-a şi câştigat . O victorie ar aduce-o pe Irina faţă în faţă cu a doua jucătoare a lumii, Petra Kvitova, cea care are un meci relativ simplu în primul tur, contra rusoaicei Vera Duşevina!
AICI vedeţi tabloul feminin de simplu de la Australian Open
6 thoughts on “Australian Open 2012: Cele 6 românce şi-au aflat adversarele la Melbourne!”