SUNTETI AICI
ACASA > Grand Slam > Australian Open > Australian Open 2012: Horia Tecău, Irina Begu şi Monica Niculescu atacă luni sferturile

Australian Open 2012: Horia Tecău, Irina Begu şi Monica Niculescu atacă luni sferturile

Horia Tecau la Australian Open

Ziua de luni va fi una cu emoţii pentru români. Horia Tecău şi Robert Lindstedt, dar şi perechea sută al sută românească Irina Begu/ Monica Niculescu vor ataca azi calificarea în sferturile de finală ale probelor de dublu la Australian Open. Coincidenţă, ambele meciuri sunt pe terenul 2!

Primii vor intra pe teren favoriţii 7 ai probei masculin, Tecău şi Lindstedt, care se vor afla faţă în faţă cu brazilienii Ricardo Mlelo şi Joao Souza. Partida va începe la ora 2.00 (ora României). Apoi, pe acelaşi teren vor intra Irina Begu şi Monica Niculescu. Ele se vor afla faţă în faţă cu favoritele 5, Maria Kirilenko şi Nadia Petrova, dar prezenţa primeia este incertă din cauza accidentării suferite ieri, în meciul de simplu.

Tot luni vor evolua, în concursul juniorilor, alţi patru români.

Elena Cadâr va juca în două meciuri. Mai întâi va juca în al doilea meci de pe terenul 11 la simplu, cu a 11-a favorită, poloneza Zuzanna Maciejewska. Apoi, ea va juca în primul tur al probei de dublu împreună cu Ioana Roşca, cele două urmând să joace în ultimul meci de pe terenul 10 cu americancele Gabrielle Andrews şi Taylor Townsend.

Ilka Csoregi va juca în primul tur la dublu împreună cu rusoaica Elizaveta Kulichkova. Cele două sunt favorite 3 şi vor evolua în primul tur cu australiencele Zoe Hives/ Belinda Woolcock.

CITEȘTE ȘI:  Australian Open 2012: Ilka Csoregi s-a calificat în semifinale la dublu junioare

În fine, Ştefan Vinţi va juca în primul tur cu un alt australian, Bradley Mousley.

Dacă doriţi să fiţi la curent cu toate noutăţile din lumea tenisului, AICI vă puteţi abona la pagina de Facebook a site-ului.

Iar AICI vă puteţi abona la pagina de Twitter a site-ului.

Leave a Reply

Top