SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Alexandra Cadanţu e în FINALĂ la Monterrey!

Alexandra Cadanţu e în FINALĂ la Monterrey!

Alexandra Cadantu a acordat autografe la sfârşitul semifinalei de la Monterrey

Alexandra Cadanţu continuă pacursul senzaţional de la Monterrey! Ea a ajuns în finala turneului de 220.000 de dolari, o premieră în cariera ei! În semifinale, Alexandra a învins-o cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5 pe a şasea favorită, maghiara Greta Arn, la capătul unui meci maraton, întins pe durata a două ore şi 36 de minute! Românca a avut o revenire de senzaţie în setul decisiv, când Arn conducea cu 5-3 şi 30-0!

AICI vedeţi imagini cu Alexandra Cadanţu la Monterrey

Sunt încă în şoc. Nici nu ştiu dacă să râd sau să plâng de bucurie“, a declarat imediat după meci, Cadanţu. “Am muncit atât de mult să devin din ce în ce mai bună, iar rezultatele din această săptămână îmi dau şi mai multă motivaţie“, a mai spus ea.

Aflată pe locul 110 în ierarhia mondială, Cadanţu obţinuse până în această săptămână o singură victorie pe un tablou principal al unui turneu WTA, la Luxembourg, anul trecut.  Adversară în finală îi va fi o altă surpriză a competiţiei, maghiara Timea Babos (107 WTA), cea care o eliminase în optimi pe Sorana Cîrstea. Acum, ea a dispus cu 6-4, 6-7 (3), 6-4 de a doua favorită, italianca Sara Errani. Cadanţu şi Babos s-au mai întâlnit o dată până acum, Alexandra impunându-se anul trecut la Kristinehamn, pe zgură, cu 2-6, 6-3, 6-2.

Finala va începe la ora 1.00 (ora României) în noaptea de duminică spre luni, 17.00 ora locală.

2 thoughts on “Alexandra Cadanţu e în FINALĂ la Monterrey!

Leave a Reply

Top