SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Dulgheru > Trei românce pe tabloul principal la Acapulco. Edina Gallovits joacă finala calificărilor

Trei românce pe tabloul principal la Acapulco. Edina Gallovits joacă finala calificărilor

Irina Begu la Acapulco

Irina Begu (favorită 4), Alexandra Dulgheru (favorită 5) şi Alexandra Cadanţu sunt calificate direct pe tabloul principal de la Acapulco (220.000 de dolari). Edina Gallovits va juca, azi, finala calificărilor.

În primul tur, Cadanţu (82 WTA) va juca împotriva olandezei Michaela Krajicek (72 WTA), pe care a învins-o în singura întâlnire directă, la Olomouc 2011.

Irina Begu (53 WTA) va juca în primul tur cu elveţianca Timea Bacsinzsky (333 WTA), în faţa căreia a pierdut ambele întâlniri directe, la Budapesta, în 2009, şi la Olomouc, în 2010.

Alexandra Dulgheru (57 WTA) o va avea ca adversară în primul tur pe slovaca Magdalena Rybarykova (95 WTA), pe care o conduce cu 2-1 în întâlnirile directe.

AICI vedeţi tabloul principal de simplu de la Acapulco.

În concursul de dublu joacă Edina Gallovits, în pereche cu Iarsolava Shvedova, Irina Begu, cu Alize Cornet, Alexandra Dulgheru, cu Stefanie Forretz Gacon.

AICI vedeţi tabloul de dublu de la Acapulco

Leave a Reply

Top