SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Novak Djokovic nu a putut ajunge la înmormântarea bunicului său

Novak Djokovic nu a putut ajunge la înmormântarea bunicului său

Novak Djokovic se roagă pentru bunicul său

Novak Djokovic nu a putut participa la funeraliile bunicului său, Vladimir, care a decedat miercuri. Înmormântarea a fost programată sâmbătă, în aceeaşi zi în care Djokovic juca şi câştiga în semifinale în faţa lui Thomas Berdych cu 4-6, 6-3, 6-2.

AICI vedeţi cum a reacţionat Djokovic la aflarea veştii decesului bunicului

Iată ce declara Nole despre acest subiect vineri seara, după calificarea în semifinale: “Am profesia într-o mână şi viaţa personală în alta. Nu e posibil să ajung la funeralii, din păcate. Este un lucru foarte sensibil despre care să vorbesc. Fiecare religie are un mod diferit de a proceda, funeraliile, chiar viaţa. Îmi place să cred că atunci când o persoană trece în nefiinţă, spiritul ei rămâne aici şi se mută într-o altă viaţă, aşa că noi ar trebui să celebrăm viaţa pe care  persoana dispărută a lăsat-o în urmă. Aşa că încerc să mă focusez pe asta. Evident, nu e uşor să vorbesc despre asta, pentru că mereu te gândeşti la  persoana dispărută. Dar mi-au rămas cele mai frumoase amintiri şi vreau să rămân cu ele“, a explicat Djokovic.

El a destăinuit şi cum au decurs pentru el primele două zile de după dispariţia bunicului său. “Nu mai pot schimba nimic acum. Evident, viaţa îţi dă şi îţi ia înapoi. Este cercul normal al vieţii. Am fost foarte apropiat de el, aşa că este o mare pierdere pentru mine şi pentru familia mea. Dar el este alături de mine, ştiu asta, în spirit. Am doar amintiri plăcute cu el, iar ele mi-au dat forţa de a juca joi şi vineri. Joi, vestea a venit într-un moment nepotrivit. Vineri, am fost un pic mai bine, dar încă mai aveam căderi emoţionale în timpul meciului din sferturi. Dar sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat, de cum am reuşit să trec peste aceste două zile”, a încheiat Djokovic. El a recunoscut că în primele momente de după aflarea veştii a vrut să se se retragă din turneu.

Nemira

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close