
Roger Federer s-a relaxat ieri la cumpărături în paris alături de familie. Iată-l pe al treilea jucător al lumii ieşind din Hotelul Ritz Carlton împingând căruţul în care se află una dintre gemenele sale, Charlene sau Riva – cred că şi el le deosebeşte cu greu. Celălalt căruţ e împins de unul din unchii fetelor. Haioasă e şi plasa roz pe care Federer o cară în mâna stângă. Fotografiile sunt luate de pe the-slice.com



care unchi? e severin luthi, capitanul de cupa davis a elvetiei!
dar sacosa, da, intr-adevar e haioasa rau de tot
a, acolo scria uncle severin luthi… am zis ca e chiar unchi :))
daca nadal are un uncle toni , or fi tras concluzia ca si roger are un uncle luthi
:)) da. Mi se parea cunoscut numele, adevarul asta e. Dar am zis ca la cate imi trec prin fata ochilor… Nu mi-a trecut prin cap ca e acel Luthi :))