SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Foto > FOTO: Roger Federer cu argintul olimpic la gât la plecarea de la Londra

FOTO: Roger Federer cu argintul olimpic la gât la plecarea de la Londra


Roger Federer cu argintul olimpic

Roger Federer a plecat din Londra cu insatisfacţia ratării singurului titlul major care îi lipşsea din palmares, cel olimpic. Chiar dacă a declarat că simte că a câştoga medalia de argint nu că a pierdut-o pe cea de aur, eu recunosc că nu-l cred. Şi-mi pare rău pentru el, căci merita să-şi încuneze cariera cu aurul olimpic.

AICI vedeţi o fotogalerie cu Murray, Federer şi Del Potro pe podium olimpic.

6 thoughts on “FOTO: Roger Federer cu argintul olimpic la gât la plecarea de la Londra

  1. macar suntem pe aceeasi lungime de unda
    da, doare rau, sa-l auzi cum declara sus si tare ca el a castigat argintul, nu a pierdut aurul, si sa stim sigur ca nu asta simte.
    eu cel putin stiu sigur asta.
    primul lucru la care m-am gandit azi cand m-am trezit a fost:”nu s-ar putea sa fie duminica dimineata, nu luni, sa incep din nou ziua finalei si eventual sa se termine altfel?”normal ca nu se poate, logic, dar asta a fost primul lucru care mi-a venit in minte
    cred ca o perioada o sa-si linga ranile si, nu stiu de ce, dar eu cred ca o sa declare forfait si la cincinatti, sau chiar dc vine o sa faca act de prezenta, us openul o sa fie turneul lui de relansare, dc mai vrea ceva de la anul asta, iar apoi vin turneele castigate la rand cu atata munca unde va tb sa isi apere punctele.tu crezi ca va mai reusi?eu nu

    1. nu cred ca va reusi sa isi apere punctele, dar cred ca e in stare sa castige din nou Turneul Campionilor, ca va fi ultima sclipire de geniu din acest an. Pe urma, de la anul o va lua iar din aproape in aproape…

  2. Federer stai linistit frate, pentru tine n-are nicio relevanta aceasta infrangere si ratarea aurului, la Wimbledon 2008 s-a vazut “fata” trista si nu acum

    nu prea trage helvetul pentru tara, dovada si neinteresul in Cupa DAVIS, mai participa din cand in cand la misto sau ca anu’ acesta cand trebuia sa fie prezent pt. a-si asigura biletele pt. Londra, el trage la succesele cu adevarat relevante

    totusi argint la Londra si aur (dublu) la Beijing suna bine (!)
    sper sa vad cat mai mult tenis in urmatorii ani cu actoru’ principal: ROGER FEDERER 🙂 odata cu retragerea lui ma voi retrage si eu usor-usor sau lipsa de interes pt. acest sport

    1. Da, suna bine, dar nu suna perfect combinatia aia argint – aur. Daca ar fi luat titltul olimpic ar fi facut-o pentru el, mai mult decat pentru Elvetia. tenisul e un sport individual, e normal sa te gandesti mai mult la tine decat la tara, pana la urma. tara doar se mandreste cu performantele tale, obtinute pe munca si banii tai… Asa ca tara trebuie sa ii fie recunoscatoare, nu el tarii.
      Cred ca dupa ce isi linge ranile – gemenele il vor face sa isi revina mai repede decat ne-am astepta, cred – va fi din nou Roger pe care il stim. Pana atunci, tot trag nadejde ca vom descoperi vreun Murray capabil sa faca saltul pe locul 2 pana la finalul anului…

    2. colega, am impresia ca ma cam iei la misto, si sa mor daca am chef de asa ceva
      fiecare e liber sa scrie ce vrea atat timp cat pastreaza limitele rezonabile ale sustinerii favoritului,
      eu asa simt, asa il simt, pur si simplu, poti sa razi, dar as vrea sa am atatia bani de cate ori am simtit inaintea unui meci ce va face, cum va juca, as fi putut juca la pariuri, asta ca o gluma
      da, daca o iei asa, suna bine sa ai o medalie de argint la simplu si una de aur la dublu la un sport individual, dar dc privesti din punctul lui de vedere, nu e chiar asa, incearca sa nu il mai vezi doar ca un fan al luii, incearca sa te pui in locul lui, si spune-mi cum ti-ar fi fost mai bine?cu aur la gat, cu imnul intonat, el in mijlocul celorlalti 2 sau asa cum l-am vazut, cand in dreapta cand in stanga lui murray, si fara steag pe umeri
      da, eu scriu din suflet, ma consum foarte mult la meciurile lui, ma implic,nu pierd si nu castig nimic, dar asta simt, nu ma sucesc, azi imi place federer, maine nadal, poimaine djok, si peste o sapt murray ca a facut nu stiu ce rezultat, sunt federizata din cap pana in picioare, crezi ca gresesc?
      concediu placut

Leave a Reply

Top