
Roger Federer, liderul mondial, s-a calfiicat în sferturile de finală la Shanghai, dar acest lucru e mai puţin important, căci el e obişnuit cu atingerea unor astfel de faze. Ceea ce eeste mai important pentru toţi iubitorii tenisului, nu doar pentru fanii lui Federer, este că prin victoria de azi, obţinută cu scorul de 4-6, 7-6, 6-0 în faţa prietenului său, Stanislas Wawrinka, Federer îşi asigură cea de-a 300-a săptămână în postura de lider mondial!
O cifră incredibilă, absolut incredibilă, şi eu sunt mândru şi fericit că sunt contemporan cu un asemenea jucător!
cat pe ce!
la cateva puncte de eliminare si gata!nu mai aveam ce sarbatori!
dar….ca de atatea si atatea ori, omul asta renaste ca pasarea phoenix!
intotdeauna a jucat greu impotriva lui stan, poate si din cauza ca sunt compatrioti, prieteni, parteneri de dublu, niciodata nu s-a bucurat la sfarsitul unui meci cu stan, intotdeauna a fost retinut, din respect si prietenie
300 de saptamani de imparatie, nici sefii de stat nu stau uneori atat, regatul asta numit tenis nu a avut niciodata un rege precum roger!
si nici n-o sa mai aiba!
mi-ar fi placut ca drewett asta, sau cum l-o chema sa ii dea si lui un tort cu cifra 300 cum i-a dat lui mirnyi cu 600 pentru numarul de victorii
nu stiu dc ai vz meciul de data asta, dar iti spun eu 2 concluzii pe care le trag dupa meciul asta: 1) ceva se intampla cu serviciul lui
2) peste tot in lumea asta este cel mai iubit jucator, dar nicaieri publicul nu se manifesta atat de deschis, fara inhibitii, fara retineri ca in china, ei nu tin cont ca o lege nescrisa zice sa nu te bucuri de greseala adversarului, sau la duble, sau la challenge, ei se bucura, frate, pentru orice este in favoarea lui roger, nu conteaza, winners sau greseala adversaului, punct pentru el sa fie!
acum iti pun eu tie o intrebare, cum mi-ai pus si tu mie zilele trecute:ce zici, este roger pregatit sa dea ochii cu murray in semifinale?
Pentru chinezi e o bucurie orice minge :)) Cred ca e pregatit sa dea ochii cu Murray, dar cred ca va pierde cu Murray, care are un moral foarte foarte bun. Acum, oricat ar fi de robot Roger, tot s-a deconectat putin dupa ce si-a asigurat primul loc in lume. Eu cred – nu sper, ca nu am nici o miza, dar cred – ca Federer va pierde cu Murray in semifinale.
tu zici ca s-a deconectat ca si-a asigurat locul 1.
pai nu spuneai tot tu ca pentru el asta e cel mai mic stres?
oricum ar fi, eu zic ca mai intai rebuie sa treaca de cilic, care e un jucator destul de dificil,cam limitat, dar dificil, iar roger, ce sa mai zic, nu e la nivelul la care as fi vrut eu sa fie, dar cred, pe de alta parte ca nici el nu vrea sa aiba un nivel mai ridicat
cred ca turneul asta l-a jucat doar pt a-si asigura locul 1, iar acum, da, cred ca nu o sa se mai agite, o sa plece el linistit in elvetia lui, unde o sa inceapa pe 22 turneul lui de casa si acolo sa vezi…..
iar murray, e in forma, dar, am visat frumos un set si jumatate, nu-i asa?
a iesit un veteran, al doilea e pe drum deja, are djok grija, mai ramane roger peste 30 de ani, sa vedem ce o sa faca
vorbim diseara dupa meci
da, locul 1 e cel mai mic stres, dar acum era sansa lui sa intre in saptamana 300. La asta ma gandeam cand ziceam ca s-a deconectat. E ceva sa atingi 300 de saptamani de sefie, cred ca si pentru roger e important, oricat de obisnuit e el cu inaltimile…
clasa mondiala (!)
asta-i o cifra extraterestra pe care chiar ca nu o va ajunge nimeni vreodata cat o sa existam
Da, nu cred ca vom mai asista vreodata la asa ceva.
Pierde azi cu Cilic M. ,Fortza Nole ,Anu asta Nole termina nr 1 mondial
ai dreptate doar intr-o privinta: ca djok va termina pe primul loc
cu cilic, in schimb ai scrantit-o rau de tot, nu doar ca nu a pierdut dar a mai si facut un super meci, probabil in ideea ca ar fi ultima victorie de la acest turneu
Murray A. (Gbr) ai condus deocamdata cu 1-0 la seturi de Stepanek R. (Cze) mai este mult pana departe ,la turenul asta cel mai in forma mi se pare Berdych T.
berdich e in forma doar cand joaca cu roger, in rest este un jucator comun!
sa stii ca am tras concluzia ca la fiecare sfarsit de saptamana iti faci de cap!
hai sa te pun la curent:
roger tocmai a castigat meciul cu cilic, a fost cel mai usor meci de pana acum de la acest turneu, dar s-i la facut el usor, prin jocul ala care m-a facut pe mine sa fiu atat de federizata din cap pana in picioare
din pacate, maine ma aduce prietenul tau cu picioarele pe pamant, pt ca dc ar fi sa vorbim doar strict de turneul asta nici nu putem compara forma lui murray cu a lui roger
dar…nici un meci nu seamana cu altul, asa ca, da-mi voie sa sper
vb maine dupa meci dc esti prin zona
De trei week/end/uri sunt liber, si de aceea e mai slaba activitatea in perioada asta 🙂 Dar pe urma intru in programul normal.
Referitor la Federer – Murray, cred ca Andy e favorit, dar nu stiu daca asta inseamna ceva atunci cand in fata se afla federer
avand in vedere ca esti in relaxari si vad ca nu ai de gand sa zici ceva si de meciul lui roger cu murray, hai sa fac eu o scurta relatare a partidei, pe care sunt sigura ca nu ai vazut-o
1) roger a jucat prost tot turneul, a tras de el, doar ieri ce a aratat o oarecare siguranta, poate cum ziceam, in ideea ca ar fi ultima victorie de la acest turneu
2) serviciul a mers prost toata saptamana, daca ai vedea statistica mi-ai da dreptate
3) DAR….. in atatia ani de cand il urmaresc cred ca pot sa numar pe degete meciurile mai proaste ca asta de azi, si aici nu ma refer la scor sau statistica, ci la joc, la atitudine!
A fost lipsit de reactie, inspiratie, lipsit de vlaga, i-a lipsit tot
Nu imi vine sa dau vina pe amenintari, lipsa familiei sau mai stiu ce motive, pur si simplu a jucat incredibil de prost, a servit primordial cu serv doi, la care murray – bravo lui, jos palaria, ca si-a vazut de joc, nu s-a relaxat deloc – a returnat ireprosabil,
in schimb, eu zic ca daca murray era un pic mai hotarat termina meciul mult mai repede, a avut parca, 11 sanse de break, numai in primul game al setului 2 a avut 7!, dupa ce roger condusese cu 40-0!
apoi iarasi cand a facut in sfarsit breakul a dat cu piciorul la cateva mingi care puteau ft bine sa intre in contul lui, deci dc ar fi sa-i reprosez ceva lui murray a fost taraganarea asta, care a si dus de altfel la intreruperea meciului la 5-4 pt el si serviciul.
putin mai multa hotarare as fi vrut sa vad la murray, in schimb am vz ceva ce nu am vz pana acum:prea multi nervi, vociferari, comentarii pe teren, dat cu racheta de pamant si nu doar azi ci si in celelalte meciuri de sapt asta
sincer cred ca roger nu mai are nicio tragere de inima sa joace la nivel ridicat, sau poate a tratat turneul asta doar prin prisma locului 1, sau poate e obosit, sau poate idiotul ala chiar si-a atins scopul si l-a facut sa isi piarda concentrarea de la ce avea de facut, nu stiu
acum sa revenim la prietenul tau: daca nu il bate maine pe djok, stric prietenia cu el care si-asa nu e la cote prea ridicate
gata, ca ti-am facut capul mare
:)) nu am vazut meciul, a fost o zi foarte agitata azi… Murray cred ca a jucat cat a trebuit sa nu piarda si ca maine sa poata sa il mai invinga o data pe Djoko. Nimeni nu-l baga in seama pe Andy, dar el ii bate relativ constant in ultima perioada. Pare ca s-a infiltrat incet si discret si nimeni nu il vede pe acolo, ca un posibil rival de temut pentru cei doi.
“He didn’t serve that well for him tonight, so I was able to be very aggressive on his second serve,” explained Murray. “He maybe slowed down his first serve a little bit, so I was able to take a few more chances. Obviously that helped. I went for it, like I did the past few times I played against him, and it worked tonight. When you’re beating the best player of all time probably, it’s obviously going to be special.”
explicatia lui murray de la conferinta de presa este elocventa pentru ce a fost pe teren
O castigat Nole finala ,bravoooooo,Nr 1 pana la sfarsitul anului ,Tot respectule pt Federer pt ce o facut pana acuma da ai timp lui Nole