Sorana Cîrstea continuă ascensiunea în clasamentul mondial feminin. Ea ocupă acum locul 26, cel mai bun din 2009 încoace, aflându-se la doar trei poziţii de cel mai bun loc ocupat vreodată în carieră, 23 în urmă cu trei ani.
Sorana, care a urcat trei poziţii de lunea trecută, e urmată în ierarhia mondială de Simona Halep, care a urcat un loc, până pe 46, , Irina Begu, care a urcat o poziţie, până pe 57, Monica Niculescu, care a picat 26 de locuri, până pe 70, şi de Alexandra Cadanţu, care a căzut două locuri, până pe 88.
În Top 200 WTA le mai avem pe Edina Gallovits-Hall care se află pe locul 119, şi pe Cristina Mitu, care a revenit pe 199.
În clasamentul mondial de dublu, Monica Niculescu este pe locul 29, iar Irina Begu se află pe 46.