

Cehii Tomas Berdych și Lukas Rosol au intrat în istoria Cupei Davis, câștigând cel mai lung meci de dublu din această competiție. S-a întâmplat în ziua a doua a confruntării Elveția – Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale, Berdych și Rosol impunându-se, în Elveția, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, 6-7, 24-22 în fața cuplului Stanislas Wawrinka/ Marco Chiudinelli. Totul a durat 7 ore și 1 minut!
Victoria cehilor, care conduc astfel cu scorul general de 2-1 și azi pornesc cu prima șansă la calificare – depinde mult de capacitatea de refacere a celor 4 jucători, căci toți cei care au jucat ieri vor fi azi pe teren la simplu – a venit la a 13-a minge de meci!
Vechiul record de lungime al unui meci de dublu era deținut, din 2002, de argentinienii Lucas Arnold și David Nalbandian (ARG), care trecuseră după 6 ore și 20 de minute, cu 6-4, 6-4, 5-7, 3-6, 19-17 de perechea rusă Evgheni Kafelnikov/ Marat Safin (RUS).
Mai jos vedeți ultimele puncte ale acestui meci de legendă.


pur si simplu superb meci
pur si simplu superb meci
vroiam sa castige elvetienii nu prea ii am la inima dupa ce i-au batut pe spanioli in finala
asta este comentariul meu de aseara dupa meci, intre timp am aflat ca este cel mai lung meci din istoria cupei davis
1) 7 ore de joc
2) a 13 – a minge de meci fructificata
3) wawrinka cred ca nu e facut sa castige meciuri din astea maraton
4) a contat experienta lui berdich
5) chiudinelli saracu cred ca nu a jucat in viata lui macar doua meciuri adunate care sa faca 7 ore de joc
6) un statistician poate stie daca au mai fost meciuri in cupa davis cu un timp de joc atat de lung
7) si cireasa de pe tort: pacat ca s-a incheiat cu o dubla
8) mai sunt maine buni de ceva dupa meciul asta?
9) uite de asta imi place mie tenisul ca ma face partasa la evenimente din astea unice,nu in fiecare zi vad asa ceva
10) bravo celor 4, cu cat se apropia finalul cu atat serveau mai bine, in ciuda dublei de la sfarsit, si au luptat nu doar cu adversarii ci si cu crampele si oboseala
hai ca o luam de la capat!
2 ore 40 minute, 4-3 berdich in setul 4, 2-1 la seturi tot el
lupta amandoi, dar se vede foarte clar oboseala in lovituri, ar fi culmea sa ne se vada!
meciul nu e la fel de spectaculos ca cel de aseara, dar e placut de urmarit, presiunea e pe wawrinka, acum serveste sa egaleze la 4, in cazul unui break al lui berdich, acesta ar urma sa serveasca pentru meci si calificare in sferturi
hai sa vedem
4-4, foarte bine servit!
urmeaza berdich…..
da, se vede oboseala, 5-4 berdich, amandoi incearca sa scurteze punctele, si asa apar si greselile, isi cam fac cadouri, incearca scurte, nereusite de altfel,
acum sa vezi presiune la 5-4 berdich, daca waw nu serv eficient cu primul, la experienta lui berdich s-ar putea sa forteze un break ca sa termine o data
ce punct frumos, ultimul cu care a facut game-ul!
de unde-or mai avea putere?!
asa cum ziceam a avut nevoie sa serv ft bine si a facut-o
5-5!
urmeaza berdich….
aproape 3 ore de joc!
da, e incredibil de unde pot avea atata energie baietii astia…
ce game tensionat!
un challenge care i-a dat dreptate lui waw, dar arbitrul a acordat primul serv lui berdich, luthi ft nervos, waw la fel, discutii multe, a fost chemat si superviserul, degeaba, prea multi nervi care nu ajuta pe nimeni, decizia oricum nu se mai intoarce
intr-un final 6-5 berdich
iar tensiune si presiune pt waw
tiebreak!
ruleta ruseasca!
acum e-acum!
as vrea sa castige logic waw, dar nu prea le are el pe-astea!
hai sa vedem
frumos, pana acum, berdich a inceput cam tensionat, apoi s-a relaxat si a mai simtit mingea, dar a urmat o greseala copilareasca la fileu, apoi 2 serv ft bune waw, 5-2 waw, apoi 2 serv berd, 5-4, urm 2 serv waw, ….
pe serv 2 …pierde puncte, a aruncat un rever la 3 metri afara, a atacat berd, iar serv 2….6-5 berd, urmeaza la serv….
dezamagitor, exact ca aseara, cand a terminat cu o dubla, acum din net mingea a iesit afara, si gata meciul
si uite-asa am facut si o mica cronicuta a jumatatii setului 4
asta a fost, acum toti or sa sara in capul lui roger ca “altfel ar fi stat situatia daca era el prezent” si cam asa e, dar e hotararea lui, el stie cel mai bine ce e in interesul lui pe termen lung