SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > TERENUL FANILOR, la serviciu Adrian: Federer – Nadal, o luptă între bine și bine

TERENUL FANILOR, la serviciu Adrian: Federer – Nadal, o luptă între bine și bine

Federer si Nadal

În Terenul Fanilor revine Adrian. Și el fan al lui Roger Federer, și el așteptând cu sufletul la gură ”derby-ul” cu Nadal de dimineață. Am folosit intențional cuvântul derby-ul, pentru că, veți vedea, grație lui Federer, Adrian – care, în paranteză fie spus ține cu aceeași echipă cu mine, și nu ne e deloc plăcut în acest campionat – a descoperit că tenisul poate fi mult mai frumos decât fotbalul.

Textele voastre pentru Terenul Fanilor, o rubrică alcătuită 100% din articolele voastre, le aștept în continuare pe adresa contact@doartenis.ro.

”Rivalitatea dintre Roger Federer si Rafael Nadal este fara doar si poate una dintre cele mai mari din istoria sportului. De aceea este si normal ca aceasta sa starneasca pasiuni aprinse si contraziceri foarte mari printre admiratori. Cei doi titani sunt cunoscuti lumii ca doi prieteni foarte buni insa niciodata nu am stiut daca aceasta prietenie este una reala sau doar de marketing.

Cum spuneam, in ultima decada, lumea tenisului s-a taiat in doua. Pe deoparte fanii tenisului elegant, drept si maiestuos al elvetianului si pe de altă parte cei ai stilului agresiv si in forta al spaniolului.

Din postura de fan al lui Swiss Wizard normal ca am avut si eu meciurile mele cu fanii lui Rafa si mereu apareau doua argumente critice. Eu cu faptul ca Federer este cel mai mare din toate timpurile iar “adversarul” cu palmaresul head 2 head.  E adevarat ca pana acum 2-3 ani il uram pe Rafa, aveam impresia ca vrea sa il distruga pe Roger. Nu intelegeam si nu vroiam sa inteleg de ce poate Rafa sa il bata pe Fed.

CITEȘTE ȘI:  TERENUL FANILOR, la serviciu Andreea: Eu şi Roger - 10 semifinale la Melbourne

Cu timpul, dupa ce am inteles mai bine tenisul, am invatat sa mai apreciez si alti jucatori în afara elvețianului. Pe Nadal il apreciez si ca om si ca jucator si eu sunt foarte fericit de acest nou meci FEDAL in sferturi la Indian Welss. Am invatat ca trebuie sa ii apreciez egal pentru ce au facut pentru sport si in speta pentru tenis. Ei sunt doi titani, niste colosi ai tenisului, care au revolutionat acest sport. Intalnirile lor sunt mai mult decat niste simple meciuri, sunt niste lupte dintre bine si bine care trezesc sentimente senzationale.

Si in incheiere as dori sa ii multumesc lui Roger pentru ca mi-a deschis si mie si multora ochii spre acest sport si nu mai sunt incuiatul de odinioară care vedea doar fotbal.

OFERTA ZILEI la EMag: Acest Televizor LED LG, 66 cm, HD are o reducere de 200 de lei si poate fi cumparat acum cu 1.049,99 lei

OFFERTA ZILEI la ALTEX: Acest sistem home cinema Samsung are o reducere de 40%! Costă acum doar 299,99 lei

TeamDeals

10 thoughts on “TERENUL FANILOR, la serviciu Adrian: Federer – Nadal, o luptă între bine și bine

  1. stai linistit ca meciuri am avut toti, nu doar tu
    daca ei pot incheia un meci cu o strangere de mana, chiar dc in unul din ei sufletul plange, ar trebui la fel si noi sa ne acceptam unii pe altii si sa ne respectam unii pe altii
    asa consider eu
    numai ca eu, spre deosebire de tine, nu sunt atat de dispusa “sa intorc si obrazul celalalt”, eu nu-l mai vreau pe nadal pe langa roger, indiferent de cine castiga, mi-au ajuns atatea partide pana acum, mi-a ajuns cate sentimente contradictorii am trait toti anii astia, iar nadal este omul care- exceptand problemele personale – mi-a adus cele mai mari dureri in suflet, din cauza lui nu-mi mai place spania desi pana la el o iubeam si invatasem singura limba spaniola, din cauza lui nu mai vreau sa aud de real madrid, desi este echipa cu care tin de mic copil, nu mai ascult julio iglesias, desi il consider cel mai mare cantaret in viata, cand aud limba parca il aud pe nadal vorbind, nu, eu nu sunt genul de fan care zice vreau sa vina barca la bucuresti, sa ne batem cu cele mai tari echipe, nu, eu nu-l mai vreau pe nadal in preajma lui roger, poti sa zici ce vrei
    si asta cu prietenia ma lasa rece, cred ca mai mult presa le-a fabricat-o, si cred ca mai mult nadal se da prietenul lui, nu pot sa cred ca roger, cat de altruist ar fi, il iubeste prea tare, a, ca il respecta, ca si mine, de altfel, e una, dar nu ca sunt prieteni
    si, la final, ma bucur ca ai scris acest material, este frumos, reusit, din suflet, sincer, si as vrea sa ii vad si pe fanii lui nadal scriind cu acelasi devotament despre favoritul lor
    de djokovic nu mai vorbesc

  2. eu nu am spus ca ma iau dpa head2head am spus daor ca pentru ca federer este cel mai mare nu trebuie sa nu ii vedem si pe ceilalti

    1. despre tine era vorba? 🙂
      pai fedex a zis “fana”, m-am gandit la cineva de gen feminin! 🙂
      gata, ne-am lamurit, dar tot zic ca e ft posibil sa bata nadal, desi imi doresc cu disperare o victorie a lui roger

  3. stai sa ne intelegem
    vorbesti de mine, andreea?
    ca pana acum nu te-am vazut pe aici si nu te stiu
    una e sa fii fan federer disperat sau ultras, cum zic unii, si alta e sa fii realist
    crezi ca eu nu vreau sa bata roger? cred ca nici nu as mai dormi de bucurie, dar totusi, nu crezi ca avem o experienta nefericita cu aceste meciuri, incat sa ma gandesc ca nu ar fi o surpriza dc ar bate nadal?
    si oricum “nu am pus” ca bate nadal, mi-am dat cu parerea, nu as face pariuri niciodata la tenis pt ca iubesc prea mult sportul asta ca sa il cobor pana acolo
    hai sa-i tinem pumnii la noapte si gata

    1. iti multumesc pentru aprecieri si sa stii ca eu fiind mai mic de varsta din pacate a inceput sa ma intereseze tenisul de_abia prin 2009 ,datorita marelui Federer si primul meci live vazut de mine a fost finala de la wimbledon deci nu am vazut pe viu si traiti chiar asa de multe dezamagiri iar fan infocat al tenisului sunt de prin 2011 de atunci am vazut toate meciurile lui federer pe care am avut posibilitatea sa le vad iar despre cariera lui de prin anii 2003-2009 mai mult de pe net m-am interesat ulterior si vazandu-l pe federer am ramas vrajit

      1. la ce ora este meciul ? si sper sa il dea pe digi ca azinoapte m-am chinuit cu pe net cu un canal strain care se vedea infect, sunt la origine fan fotbal dar cred ca tenisul are cel putin tot atatea drepturi

Leave a Reply

Top