Ion Țiriac: Din 2014 e posibil ca data turneului BRD Nastase Tiriac Trophy sa se schimbe


Ion Tiriac

Ion Țiriac, patronul turneului BRD Nastase Tiriac Trophy, turneu ATP 250 care va avea loc la București în perioada 20-28 aprilie, a declarat azi, într-o conferință de presă, că din 2014 competiția s-ar putea disputa într-o altă perioadă a anului.

Din 2014, ATP vrea să schimbe puțin calendarul, care acum e prea aglomerat. Probabil că ATP va cumpăra două-trei turnee pe care să le anuleze, pentru a mai elibera puțin programul. Sau, într-un caz ideal, se va ajunge ca într-o săptămână să se dispute 4-5 turnee ATP 250…”, a spus Ion Țiriac, care spune că din acest motiv e posibil ca de anul viitor turneul să se dispute într-o altă săptămână. ”Noi ne batem pentru poziția noastră. Chiar dacă din 2014 se va schimba data de disputare a turneului, trebuie să avem o dată atractivă. Voi vorbi cu Guvernatorul BNR, pentru că de la anul trebuie să facem ceva cu Centralul de la Progresul, trebuie refăcută, renovată”, a explicat Ion Țiriac.

AICI vedeți cine va transmite meciurile de la BRD Nastase Tiriac Trophy

Acesta a mai spus că dispariția turneului de la Belgrad e unul din exemplele acțiunilor ATP de relaxare a programului competițional. ”Turneul de la Belgrad trebuia să fie cumpărat de Madrid, și apoi oferit ATP, care să îl închidă. De fapt, ceea ce se urmărește este ca turneul de la Madrid, care are 10 milioane de dolari premii, să ajungă să se desfășoare pe durata a două săptămâni. Iar asta se poate dacă se găsește o soluție de mutare a turneelor de la Estoril șu Munchen, sau de închidere după ce le cumpără cineva”, a mai spus Țiriac.

Acesta a confirmat că în tenis totul e o afacere. ”Eu, de exemplu, am avut turneul de la Dubai în leasing, dar l-am vândut anul trecut”.

AICI vedeți cumarată noul trofeu pe care îl va primi învingătorul de la BRD Nastase Tiriac Trophy

Referitor la turneul bucureștean, Țiriac a spus că acesta este unul dintre puținele din circuit care nu oferă primă de start. ”De regulă, jucătorii din Top 20, ba chiar din primii 25, cer bani înainte de a lovi prima minge la un turneu. Noi însă nu facem așa ceva, acest lucru se știe, și iată că totuși avem unul dintre cele mai puternice turnee ATP 250 din circuit, ca participare”, a mai spus Țiriac.

AICI vedeți cine va participa la turneul bucureștean și cine va primi cele 3 wild-card-uri.

OFERTA ZILEI la EMAG: Acest aparat foto digital Fujifilm are o reducere de aproape 50% si costa 599 de lei

Andrei Constantinescu

View Comments

  • mustaciosul asta invarteste tot atp-ul pe degete!
    c-asa-i in tenis!!! :)

Recent Posts

Programul turneelor de Grand Slam din 2024 și lista favoriților

Pauza competițională din tenis se apropie de final, iar 2024 începe în forță. Începând cu…

5 months ago

Sorana Cîrstea, în semifinale la Miami. Când are loc meciul

Sorana Cîrstea scrie istorie la Miami, acolo unde a reușit să se califice în premieră…

1 year ago

Când începe Roland Garros 2023 și cum arată topul favoriților

Roland Garros 2023 va avea loc între 22 mai și 11 iunie, iar interesul pentru…

1 year ago

De ce sunt iubitorii de tenis unii dintre cei mai dedicați fani de sport în prezent?

Tenisul, popularul și îndelungatul proiectat și perfecționat în Anglia în anii 1870 ca descendentul al…

1 year ago

Rafael Nadal, o carieră de invidiat: cifrele tenismenului spaniol

Rafael Nadal este considerat unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie, iar…

1 year ago

Cum am ajuns să prind o cotă de 1.159,7 cu 12 meciuri la Superbet, majoritatea de la US Open

După un an și ceva, în sfârșit, a venit și momentul în care pot să spun…

2 years ago