SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Cadantu > Raluca Olaru e în sferturile de dublu la Katowice

Raluca Olaru e în sferturile de dublu la Katowice


Raluca Olaru (foto: BCR Open Romania)

Raluca Olaru a jucat ieri două meciuri la turneul WTA de la Katowice. Pe unul l-a câștigat.

După cum ați citit AICI, în meciul decisiv al calificărilor pentru tabloul principal, Raluca a fost învinsă de Alexandra Cadanțu. Trei ore mai târziu, Raluca a intrat din nou pe teren, de data aceasta în primul tur al probei de dublu, acolo unde a făcut pereche cu rusoaica Valeria Solovieva. Cele două s-au calificat în sferturile de finală, după ce au învins cu scorul de 6-4, 6-1 perechea poloneză Magda Linette/ Katarzyna Piter.

Următoarele adversare ale celor două vor fi fie principalele favorite, Anna-Lena Groenfeld (Germania)/Janette Husarova (Slovacia), fie surorile Plyskova, din Cehia.

Azi, începe turneul și pentru Irina Begu. Aceasta va juca în primul tur al probei de simplu contra franțuzoaicei Mathilde Johansson. În cazul unei victorii, Irina ar putea juca împotriva… Alexandrei Cadanțu. Aceasta însă trebuie să treacă în primul tur de nemțoaica Sabine Lisicki, favorită 7 a turneului. Acest meci va avea loc mâine.

Tot azi va juca, în primul tur la dublu și Alexandra Cadanțu. Aceasta face pereche cu austriaca Sandra Klemenschits. Cele două vor juca împotriva cuplului ceh Renata Vorakova/ Klara Zakopalova.

Tot azi, la Katowice, de la ora locală 18.00 va avea loc un interesant demonstrativ: Agnieszka Radwanska/ Fyrstenberg – Domachowska/ Matkowski.

OFERTA ZILEI la EMAG: Acest aparat foto digital Fujifilm are o reducere de aproape 50% si costa 599 de lei

Prickindel

One thought on “Raluca Olaru e în sferturile de dublu la Katowice

Leave a Reply

Top