SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Cadantu > Corespondenţă de la Roland Garros: Cum s-au văzut şi simţit din tribună eliminările româncelor

Corespondenţă de la Roland Garros: Cum s-au văzut şi simţit din tribună eliminările româncelor


Alexandra Cadantu

În cele ce urmeză, puteţi citi un reportaj de senzaţie transmis de la Roland Garros de corespodentul special al site-ului Doartenis.ro . A fost o zi rea pentru români, toate cele trei jucătoare intrate azi în concurs fiind eliminate în primul tur. Cu toate acestea, vă invit să citiţi reportajul transmis de la Paris căci veţi intra mult mai bine nu doar în atmosfera meciurilor, dar chiar şi în intimitatea jucătoarelor. Căci, sunt sigur, veţi afla multe lucruri pe care nu le ştiaţi referitoare la ele. Îi dau cuvântul corespondentului de la Roland Garros.

Dimineata la Roland Garros a inceput cu Alexandra Cadantu si Irina Begu la antrenament pe un teren pitit privilor celor care abia deschisesera portile arenei de la Porte D’Auteuil. In timp ce Begu se straduia sa trimita un serviciu deranjant peste fileu chinuita de umarul drept suferind, Cadantu incerca sa-si stapaneasca emotiile unui meci de care vroia sa se foloseasca pentru a sterge cosmarul French Openului din 2012. Atunci, Sharapova a transformat-o intr-un “dublu bagel” sau, folosind folclorul, a facut-o “laptareasa”…

Antrenori, manageri, parinti, rude mai mult sau mai indepartate misunau pe langa jucatori inaintea unei zile in care trei romance incercau sa o copieze pe Sorana Carstea: calificarea in mansa secunda a celui mai tare turneu pe zgura al lumii, unde Monica Niculescu se putea intalni cu cea mai bine plasata romanca in WTA…

Fara meci castigat pe tabloul de simplu al Internationalelor Frantei si in ciuda evidentei de a se fi nascut pe zgura, Monica Niculescu avea o obsesie: cum sa transforme avantajul loviturilor sale insurubate impotriva Johannei Larsson suedeza care a batut-o pe unde a intalnit-o in circuit… Break-ul facut in deschiderea meciului de Larsson si forehand-ul devastator utilizat neintrerupt de nordica pe diagonala lunga l-a facut pe antrenorul Monicai sa recalibreze tactica la 0-4, in conditiile in care Niculescu adunase deja in 9 minute de joc 4 greseli nefortate cu “dreapta”: “…Johanna da incet, liftat, motiv pentru care nu este incomodata de slice-ul Monicai”, mormaie in tribuna terenului 11 Calin Ciorbagiu, care ii striga elevei sale, “…baga-te cu reverul, inainteaza la fileu, nu mai continua sa dai atat de inalt…”.

Niculescu a izbutit primul ghem abia dupa 19 minute, timp in care antrenorul o pozitiona in teren din tribuna: “…stai pe trei sferturi din teren, ofera-i reverul tau ca sa nu mai faca presiune pe forehand. Cand primesti pe backhand, cauta sa intri mai mult in minge si loveste pe reverul ei…” incerca Ciorbagiu sa reincarce doza de incredere prin sfaturi tactice inedite pentru un meci pe zgura: “…fugi de mijlocul terenului, nu reveni cu pas adaugat” completa Calin soaptele din peluza. “…Slice-ul pe zgura de aici de la Paris face ca mingea sa sara si ii da suedezei timp sa s easeze la minge si sa-si adapteze contraefectele”.

Monica face un break pentru 2-4 ascultandu-si antrenorul aflat la momentul potrivit in locul ideal: “…alearga in jurul forehandului ca sa lovesti cu reverul. E simplu pentru suedeza daca ii dai pe jumatate de teren, nu se repede in minge si trebuie sa gasesti gauri in blindajul ei”, spune Ciorbagiu care nu o poate opri pe Niculescu sa faca prima dubla greseala exact pe break point-ul suedezei care ajunsese la 5-2 in mansa de debut de la 40-15 pentru Monica.

“Pune-i mult scurtele pe stanga, du-te spre stanga cu returul, loveste mingea cand te ataca” nu conteneau sfaturile lui Ciorbagiu pentru Niculescu neputincioasa pe serviciul exact cat un ghem alb pentru a acrosa setul inaugural… “Tot eu gresesc pana la urma”, rabufneste disperata Monica din teren in timp ce din tribuna Ciorbagiu mai scoate un as: “…diversifica cu lift cand te ghidoneaza cu dreapta ei”, ceea ce nu o impiedica pe Larsson sa faca un break in deschiderea setului secund pe fondul frustrarilor lui Niculescu: “…este infiorator ca nu o poate deranja cu nimic”, spune cu naduf Calin in tribuna, in timp ce in teren Monica face rebreak-ul cu o prima dreapta castigatoare in 42 de minute de joc.

Mingile sunt grele, nu se duc, nu penetreaza aerul, iar fetele trebuie sa joace la Roland Garros 2013 cu acelasi timp de mingi ca si baietii, nu ca la editiile trecute, cand erau diferentiate.

Niculescu isi face jocul ei dar nu este suficient pentru zgura pariziana: “…sa se bage sa dea cu revrul asa cum face Rafa Nadal cu dreapta”, spune Ciorbagiu care o indeamna pe Monica sa faca naveta spre fileu pentru a-i lua din timpul de reactie suedezei: “…a facut 90 la suta din puncte atunci cand a atacat-o la fileu”, constata antrenorul lui Niculescu in timp ce in teren romanca este disperata: “…am si eu o data la trei ani un rever de lovit si-l pun pe gard”. La 2-2, Niculescu aude ca trebuie sa ii dea mingile in picioare suedezei atunci cand Larsson intra in teren pe o minge mai mult decat scurta: “Lasa-ma sa pierd!”, striga Monica catre antrenorul ei care ii transmite ca nu este indicat sa forteze din mijlocul terenului din cauza ca ii ofera unghiuri din cross Johannei, suedeza care face break-ul pentru 3-2 cu un prim retur castigator in 57 de minute timp in care Niculescu stransese 10 greseli nefortate cu forehand-ul. La 4-2, Larsson avea certitudinea ca daca o joaca pe romanca pe dreapta singur mingea va fi “slice” la intoarcere. “Paradoxal, cu jocul ei de hard, Monica trebuie sa mearga des la fileu, sa puna presiune pe Larsson fie si prin deplasarea in teren surprinzatoare. Asa o forteaza sa ia decizii in minimum de timp, nu ii lasa vreeme de gandire si reactie”, comenteaza Calin Ciorbagiu in timp ce suedeza ajunge la o “scurta” a lui Niculescu.

Dupa o ora si 9 minute Larsson avea la dispozitie doua mingi de meci pentru un 6-2, 6-3 in fata Monicai ramasa si dupa French Open 2013 fara meci castigat la simplu…

In timp ce Monica pierdea primul set, pe terenul 4 Simona Halep facea senzatie cu Suarez Navarro, asistata din tribuna de Conchita Martinez, singura jucatoare din Spania capabila sa-si contrazica conationalii care pretind ca “iarba de la Wimbledon este buna doar pentru vaci”. 6-3 si 1-0 plus minge de 2-0 pentru Simona in fata favoritei convinsa de tatal handbalist si mama gimnasta sa paraseasca Insulele Canare pentru a se stabili la Barcelona unde sa se antreneze la Academia necunoscutilor Budo si Casabo…

In timp ce Virginia Ruzici sta undeva discret pentru a-si urmari protejata, ajutata de familia Printului Dimitrie Sturdza nu numai cu o broscuta insemnata cu numele celei mai cunsocute firme de cosmetice din Elvetia, antrenorul lui Halep, Andrei Mlendea tot repeta mai mult sau mai putin in surdina: “O bate, o bate !”, dar suficient sa fie auzit de Adrian Ungur, blocat in Paris cu speranta intrarii pe tabloul masculin ca “lucky-looser”. La o ora si 19 minute de la inceputul partidei, Navarro impinge meciul in decisiv cu un 6-2 construit pe fenomenalul backhand cu o mana ce a aduce aminte de epoca victoriana a tenisului: “…daca deschizi terenul si dai in lung de linie esti ucisa de Navarro”, decreteaza Mlendea catranit ca jucatoarea din Spania avea 3-0. “Da bine cu reverul, inalt, lung, deranjant, loveste fenomenal de la sold. Daca dai minge tare iti vine cu si mai mare viteza. Este sinucigas sa intri in jocul Carlei”, puncteaza cu naduf Andrei calmat de prezenta sotiei sale.

“O bate, o bate !” continua sa creada in minuni Mlendea chiar daca in teren Halep abia facuse primul ghem in setul calificant. Ghemul meciului s-a jucat la 1-3: Halep a avut trei mingi de break dar nici impunsatura cu varful rachetei intr-una din literele prelate […gest predat de Brad Gilbert in celebra sa carte “Castigand Urat”] nu a stapanit-o intr-atat pe Simona incat sa ajunga mingea lui Navarro care a muscat tusa atat cat sa fie 4-1 pentru Carla. “Cross-ul trebuie sa-l joace mai inalt pentru a-si oferi timp sa se repozitioneze in teren”, considera Mlendea antrenorul Simonei constatand ca Navarro utilizeaza ca untul pe paine viteza mingei sosita de la Halep: “Degeaba dai lung de linie, Navarro este acolo de o mie de ani”, spune Andrei. Dupa o ora si 48 de minute de joc, Halep serveste pentru a ramane in meci numai ca la 5-2, Navarro nu mai vrea sa stea in teren mai ales ca Simona “ii deschide unghiurile” pentru a lua chiar prima minge de meci. 6-3, 2-6, 2-6 si Navarro ramane la French Open de la set, 1-0 si minge de 2-0 pentru Halep…

In timp ce Virginia Ruzici diseca meciul lui Halep cu Adrian Marcu intre doua schimbari de directie facute prin multimea de pe aleile intesate ale Internationalelor Frantei, Alexandra Cadantu isi pierdea, cu dubla greseala, pentru prima data serviciul in fata Vaniei King pentru 1-3 pe terenul 14.

Cu tatal pitit, din superstitie, undeva, prin subteranele intortocheate ale arenei “Suzanne Lenglen”, Cadantu face rebreak chiar daca antrenorul care o ajuta, Pedro Pereira [sotul rusoaicei devenita portugheză prin casatorie, Nina Bratchikova] nu se stapaneste sa spuna: “...cand lifteaza amandoua, Alexandra este in dezavantaj. E ca in reclama aceea veche cu Michael Chang cu : “Eu sunt Zidul, eu sunt Michael Chang”.

In timp ce romanca viseaza la prima ei victorie la Roland Garros, Vania poarta povara unui singur meci castigat in 2013, pe zgura verde de acasa, de la Charleston in fata partenerei de dublu, Shvedova. “Sa dea efect spin pe reverul lui King atat de iute incat sa nu joace americanca forehand inside-out”, sopteste portughezul lui Gabriel Poloni, omul fara de care poate nu ar fi existat Hanescu, Halep sau Cadantu in tenisul mare (omul bun la toate, hoteluri rezervate, bilete de avion ieftin negociate, contracte de sponsorizare adunate cu tact…).  La 6-5 Cadantu are serviciul ca sa inchida primul set cu o dublista care ignora rigorile zgurei pentru a ajunge in preajma fileului in ciuda staturii mignone, 1,65 m, ce aduce aminte de sud-africanca Amanda Coetzer.

Nici superstitia de a nu calca liniile [Seles, Hingis…], nici preocuparea de a sterge orice urma de pantof sau de minge din jurul ei nu o pot ajuta pe Cadantu sa-si faca serviciul: “intreaba-l pe portughezul asta ce trebuie sa fac!”, tipa Alexandra catre prietenul ei, Alin Ilina, facut foc si para, la doi metri distanta, in tribuna. Tiebreak-ul zboara cu 3-7 in contul Vaniei King mai repede decat furia Alexandrei si spre disperarea lui Alin, specialist IT, reprofilat in prieten, confident, psiholog sau fizioterapeut de cand a cunsocut-o pe Cadantu in localitatea de bastina a bunicii jucatoarei.

“A renuntat deja”, decodeaza Alin starea nicidecum mascata a Alexandrei mai ales ca Vania King si-a garantat un ghem de inceput pe serviciul romancei: “…isi foloseste foarte bine capacitatea de a anticipa. E jucatoare de dublu si se vede asta in ceea ce face pe teren”, nuanteaza momentul delicat Pereira in timp ce Cadantu realizeaza contrabreak-ul pentru 1-1. Totul se prabuseste pentru Alexandra cand face o noua dubla greseala pe mingea de break a Vaniei: Cadantu izbucneste in plans, acoperindu-si fata inlacrimata moment insuportabil pentru prietenul ei, Alin, care paraseste tribuna…
1-3, 1-4, 1-5 King: “..nu trebuie sa ai diploma de inginer ca sa intelegi ca Alexandra trebuie sa-si foloseasca dreapta lung si cu mingi inalte in special pe reverul americancei”, trage linie portughezul Pereira in timp ce in teren o “rama” a Vaniei o ajuta pe Cadantu sa anuleze prima minge de meci. Doua seturi, 6-7, 1-6 si o ora si 49 de minute a durat truda Alexandrei Cadantu pentru visul neimplinit al primei victorii la Roland Garros si in Grand Slam…

OFERTA ZILEI la EMAG: Doar azi, la Emag, aparatura de bucatarie – mixere si roboti de bucatarie, espresoare si filtre de cafea etc – au o reducere de 30-50%! Iata doar un exemplu

6 thoughts on “Corespondenţă de la Roland Garros: Cum s-au văzut şi simţit din tribună eliminările româncelor

  1. deci, nu stiu ce i-ai facut acestui prieten al tau 🙂 ca sa scrie in fiecare zi acest rezumat, dureros, dar adevarat despre fetele noastre!
    prietenul la nevoie se cunoaste!
    sper din suflet ca maine sa citim o corespondenta fericita
    ziua de azi nu mi-a placut, singura bucurie a fost eliminarea lui berdich

  2. Antrenorii sunt monitorizati! Daca un antrenor striga din tribuna la eleva sa pentru a o ghida in joc, crezandu-se ca la un antrenament 🙂 ar primi mii de euro amenda…si ei, antrenorii, stiu asta! Cred ca este o poveste de la Roland Garros, nu informatii de la fata locului.

  3. Daca stii pe cineva cu atata imaginatie incat sa scrie inventii d-astea si atat de luuuungi, sa imi fac si mie cunostinta cu el. Eu chiar nu stiu pe nimeni sa faca asta. Te asigur ca e pe foarte bune corespondenta de acolo. Acum, sa nu iti imaginezi ca antrenorii striga ca la fotbal. Probabil ca profita si ei ca joaca pe terenuri mici si neinsemnate si nu sunt filmati si fac asta. Asa ca sunt aorecum la mana exclusiva a arbitrului.

  4. Stiu multe persoane cu imaginatie si care cunosc ” in detaliu” acest sport. Sunt convinsa ca nu-i ca la fotbal, cum sunt convinsa ca la un asemenea turneu nu isi permite vreun antrenor sa reactioneze asa…cum a fost descris, indiferent de terenul pe care joaca eleva sa. Iti dau un ex. concret: am un prieten care in calificarile de la Australian Open a platit 2.500 euro pentru ca antrenorul i-a dat o indicatie in timpul jocului, fara sa ceara. Si…erau calificari. P.S. Multumesc pentru raspuns si …monitorizarile se fac printr-un microfon!

  5. pt doar tenis:
    cand o sa ai si tu cunostinte care iau amenda la australian open, mai vorbim! 🙂
    si ar trebui sa mai pui si tu mana pe manualele de tenis sa ajungi sa cunosti si tu in detaliu sportul asta, nu doar asa de mantuiala 🙂

    scuze pentru sarcasm, dar stii ca nu ma pot abtine, e unul dintre defectele mele pe care le recunosc 🙂

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close