Clasamentul mondial feminin, publicat azi, a adus câteva modificări în ceea ce privește poziționarea fetelor noastre.
Sorana Cîrstea rămâne cel mai bine clasată, staționând pe locul 26. Pe locul 46, în urcare trei poziții, este Monica Niculescu. Cele două sunt urmate de Irina Begu, care a urcat un loc, până pe 52 și de Simona Halep, care staționează pe 64. Acestea sunt cele 4 fete din Top 100.
Pe locul 102, cu două locuri mai jos decât săptămâna trecută, o găsim pe Alexandra Cadanțu. Ea e urmată de Andreea Mitu, care a coborât trei locuri, până pe 178 și Edina Gallovits Hall, care a urcat două poziții și e acum pe 193.
Între locurile 201 – 300 avem mai multe fete. Raluca Olaru e clasată cel mai bine, ocupând locul 219, cu unul mai sus ca săptămâna trecută. E urmată de Cristina Dinu, care a urcat 8 locuri, până pe 231 – cel mai bun loc din carieră -, Elena Bogdan, care a coborât două locuri, pe 266, Mădălina Gojnea, care a coborât șase poziții, pe 268, Laura Andrei, care staționează pe 299, și Alexandra Dulgheru, care a făcut un salt de 34 de locuri și e acum pe 300 în lume.
În intervalul locurilor 301 – 400 avem două fete: Mihaela Buzărnescu, care a coborât un loc, pe 306, și Ana Bogdan, care a urcat 22 de poziții și a intrat în premieră în Top 400, ocupând acum locul 399.
Castiguri – 2013 :
238.120 $ Cirstea
190.498 $ Niculescu
189.097 $ Hanescu
121.553 $ Halep
116.648 $ Begu
70.727 $ Tecau
65.911 $ Ungur
62.481 $ Cadantu
44.797 $ Copil
41.405 $ Dulgheru