SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep: E un moment special pentru mine

Simona Halep: E un moment special pentru mine


Simona Halep la sfarsitul finalei de la Hertogenbosch

Campioană la Hertogenbosch, după 6-4, 6-2 cu Flipkens, Simona Halep era extrem de fericită după cucerirea celui de-al doilea titlu WTA al carierei.

”Este ceva incredibil, pentru că am jucat extrem de bine pe iarbă după o săptămână pe zgură”, a declarat Halep, care de luni va ocupa locul 32 în clasamentul mondial. ”Am jucat foarte bine în finală. Am fost puțin nervoasă la început, dar am încercat să lupt pentru fiecare punct”, a mai spus ea.

Sunt foarte fericită. Vream să mă bucur de acest succes. E un moment special pentru mine”, a mai declarat Halep, care s-a referit și la eșecul de la Roland Garros, unde a fost eliminată după doar un meci. ”Nu mă așteptam la acest lucru. Am jucat chiar foarte bine la Roma, dar am pierdut în primul tur la Roland Garros. Dar acesta e tenisul. Vreau să continui să îmi îmbunătățesc jocul acum”, a mai spus ea. Halep a plecat aseară spre Londra, acolo unde va juca la Wimbledon. AICI vedeți cine îi va fi prima adversară.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close