SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > TERENUL FANILOR, la serviciu Andreea: Alb și verde – puritate și speranță

TERENUL FANILOR, la serviciu Andreea: Alb și verde – puritate și speranță


Roger Federer la Wimbledon Champions Ball

În Terenul Fanilor revine Andreea. Care scrie despre dragostea ei pentru Wimbledon, una firească pentru un fan declarat al lui Roger Federer.Dar, veți vedea, nu doar pentru acest lucru iubește Andreea turneul londonez.

Nu uitați, adresa contact@doartenis.ro este cea pe care puteți trimite orice text pentru rubrica Terenul Fanilor, o rubrică realizată exclusiv pe baza articolelor voastre.

”Daca acum ceva vreme spuneam ca abia astept sa treaca sezonul de zgura si implicit Roland Garros-ul, acum pot sa spun ca astept cu incredere turneul de la Wimbledon.

Nu ca as avea mari asteptari in ceea ce-l priveste pe Roger, dar  imi place sa vad verde in fata ochilor, desi unii spuneau ca iarba e buna doar pentru vaci! Si nu imi place doar pentru faptul ca aici Roger e mai rege decat familia regala, dar imi place viteza cu care se joaca si stilul putin romantic si conservator, punctele scurte, serviciul vole, chiar si alunecarile pe teren si plonjoanele imi plac.
Anul acesta am un motiv in plus  sa astept si sa savurez turneul: se implinesc 10 ani de cand Roger a castigat primul lui turneu de Mare Șlem! Era turneul care avea sa anunte inceputul  hegemoniei lui, nimeni nu mai avea niciun dubiu in ceea ce privea viitorul lui, iar el nu s-a lasat asteptat prea mult, a inceput sa castige, si sa castige si iar sa castige, pana cand ajunsese sa exaspereze pe multi, – asa cum o face si azi, desi nu mai castiga nimic – pana cand comentatorii au inceput sa inventeze expresii care sa redea cat mai exact ceea ce realiza el pe teren, iar pe altii sa scoata perle filozofice precum comentatorul meciului cu Tipsarevic de la Melbourne 2008 : “nu e bine nici asa, pentru ca perfectiunea plictiseste!”
Daca ar fi asa, atunci ma intreb de ce evolutiile Nadiei nu ne plictisesc niciodata? De ce ne mandrim si acum cu ele? De ce computerul nu a stiut sa scrie nota 10? Pentru ca sunt perfecte! Pe mine perfectiunea nu ma plictiseste, dimpotriva imi arata cum ar trebui sa evoluam, desi niciodata nimeni nu va fi considerat perfect.
Cum spuneam turneul se desfasoara in cea mai conservatoare tara de pe planeta. Si pentru ca vorbim de conservatori:  nu-mi vine sa cred ca dintre toate turneele de Mare Slem englezii si-au calcat pe inima si au pus acoperis pe terenul central! Si instalatie de nocturna! Poate ca daca nu organizau Olimpiada din 2012 nu aveau nici in ziua de azi acoperis, dar e bine ca totusi au pus, indiferent de motiv. Nu de alta, dar au fost atatia ani in care ploaia, specific englezeasca, a scos atatia jucatori din mana, a dat peste cap programul, si pe-al lor si pe-al meu.
Inca un exemplu de conservatorism este faptul ca nu au renuntat la iarba, este singurul turneu de Mare Slem care si-a pastrat suprafata inca de la prima editie si pana azi si de asemenea singurul la care se joaca inca in echipament alb complet. Si mai e ceva la care nu renunta: nu se joaca duminica dintre cele 2 saptamani, ( au fost doar cateva mici exceptii) si nu renunta la relicva aia mergatoare de Duce de Kent care acorda premiile si in fiecare an are acelasi ritual:  intra, vorbeste – oare ce? – putin cu copiii de mingi, si apoi da premiile!
Eu as pune-o pe sora Ducesei de Cambridge, Pippa Middleton, care oricum spune ca e innebunita dupa tenis si e nelipsita de la meciurile importante. Ar da de o mie de ori mai bine decat acest personaj sters,

Ce imi spune mie turneul? Cateva exemple:
primul turneu de Mare Slem castigat de Roger in 2003
– turneul unde am trait prima schimbare de generatii la care cu un ochi am ras si cu celalalt am plans  atunci cand Roger si-a facut intrarea triumfala, dupa meciul castigat cu Sampras in 2001. Nu voi uita niciodata privirea lui Pete dinspre finalul meciului, putin – nu stiu daca e potrivit cuvantul – speriata, dar consolata cu ideea de “asta e”.
– turneul unde Roger a jucat primul meci de 5 seturi de dupa victoria cu Sampras, tocmai in 2007, in finala cu Nadal, adica la 6 ani distanta!
– este turneul unde m-am gandit prima data ca Nadal a incalcat o proprietate, in 2008
– la Wimbledon am avut pentru prima data emotii pentru Roger, inaintea meciului din primul tur cu Gasquet, din 2006, dar a avut grija sa termine repede meciul si sa ma linisteasca cu o victorie usoara. Nici pana in ziua de azi nu stiu sa spun de ce anume mi-a fost teama atunci de acel meci.
– la Wimbledon am consolidat, daca mai era nevoie, antipatia mea pentru Berdych, in 2010, cand l-a invins pe Roger in sferturi, a ajuns in finala, iar apoi cu Nadal nu a mai miscat absolut deloc.
– la Wimbledon am trait pentru prima oara o intoarcere a unui rezultat de 2-0 la seturi pentru Roger, in sferturi,  cu Tsonga in 2011. Si cu toate astea Tsonga nu mi-e deloc antipatic.
– la  Wimbledon a fost prima oara cand nu am putut sa ma uit la un meci intreg din cauza emotiilor, este vorba de setul decisiv al finalei dintre Roger si Roddick din 2009. L-am vazut in schimb dupa aceea de vreo 10 ori si tot nu m-am saturat.
– la Wimbledon am ramas, la propriu, fara voce, dupa meciul cu Benneteau de anul trecut, am inghitit apoi atata SALVIGOL cat nu am mancat bomboane toata viata mea! Ca sa-mi recuperez vocea, bineinteles, pentru ca venea Olimpiada peste mine  si aveam nevoie de ea!
– la Wimbledon, tot anul trecut mi s-a confirmat ca Roger are intr-adevar probleme cu spatele, cand in timpul meciului cu Mallisse a mers la vestiar si a revenit de acolo cu inca o bluza pe sub tricoul de joc. A fost prima oara cand am simtit fiori reci pe sira spinarii in toiul verii, pentru ca am realizat ca acolo e intr-adevar ceva deranjant, si am avut dreptate, nici azi nu a scapat de problema spatelui,
– este turneul unde am simtit ca ma doare sufletul si pentru altcineva, respectiv pentru Murray, anul trecut, la ceremonie, dar m-a tinut o luna si mi-a trecut
– la Wimbledon m-am suparat pentru prima oara fooooarte tare pe o jucatoare, si anume, Bartoli, atunci cand a invins-o pe Justine in semifinale, in 2007, pentru ca apoi in finala sa faca act de prezzenta cu Venus. De atunci am, nu un dinte, ci intreaga dantura, impotriva ei.
– Wimbledon este turneul care a inregistrat cel mai lung meci din istoria tenisului, cel dintre Isner si Mahut, din 2010, dar care mie mi-a aratat 2 oameni obositi la maxim, sleiti, epuizati, aproape plictisiti, dupa 3 zile de lupta, care jucau in continuare pentru ca trebuiau sa termine meciul, nicidecum din celebra “placere de a juca tenis”, si niste spectatori lacomi precum sacalii,  care spre sfarsit tot mai strigau :”we want more!”
– este turneul la care Printul de Wales si Camila lui au catadicsit sa vina la meciuri dupa 42 de ani!!!!!, abia anul trecut la meciul dintre Roger si Fognini, ceea ce i-a facut pe unii mai exaltati decat mine sa spuna ca jocul lui Roger i-a convins sa-si calce pe inima. Pentru mine este imposibil de inteles cum se poate sa ai un asemenea turneu in tara ta, pe care tu o conduci si sa nu calci pe acolo! As zice ca nu ar merita un turneu ca Wimbledon!
– Wimbledon este singurul turneu de tenis la care nu vezi sponsorii afisati pe toate laturile terenurilor sau prin imprejurimi deoarece este patronat de casa regala, iar lipsa reclamelor ii face pe unii sa spuna ca nu isi pot lua repere pe teren
– Wimbledon este singurul turneu unde apropiatii jucatorilor stau impreuna in aceeasi loja, in primul rand echipa favoritului iar in randul de deasupra echipa celuilalt.De cate ori nu  am simtit un junghi in inima vazand bucuria celor de din randul 2 si dezolarea celor din randul 1, atunci cand juca Roger cu jucatori mai slab cotati ca el si care faceau rezultate bune!
– Wimbledon este turneul care mi-a produs cea mai mare durere, in 2008, incepand cu acea finala, absolut orice s-ar intampla,  peste acel moment nu poate fi, poate sa piarda Roger toate meciurile cu Nadal de acum incolo, poate sa piarda finale de la 2-0 la seturi, poate sa piarda in primul tur al tuturor turneelor la care va mai participa pana la finalul carierei, poate sa si-o  ia de la jucatori veniti din calificari si clasati pe locul 500 in ierarhia mondiala, poate sa piarda 6-0, 6-0, 6-0 intr-un meci la un grand slem, nu conteaza, ce am simtit si trait atunci nu se poate repeta,  poate doar o durere personala sa fie peste, dar ma rog sa nu am asa ceva niciodata. Pot sa spuna ei specialistii ca a fost cea mai, si cea mai, si cea mai, pentru mine a fost apogeul durerii, din acel moment a inceput altfel de tenis pt mine si altfel de Roger, de atunci il percep altfel,si…..gata,  deja am vorbit prea mult despre ea, pentru ca de atunci asta a fost subiect tabu, mi-am facut o spalare generoasa de creier si am eliminat-o din toate coltisoarele creierului meu! Daca ar fi dupa mine as elimina-o si din cartile de istorie a tenisului, dar cum nu pot sa fac asta, ma multumesc sa o scot din creierul meu!
GATA! STOP!
– si ca sa nu inchei intr-o nota negativa, sa spun ca turneul de la Wimbledon mi-a produs si o mare bucurie, – in afara de bucuria victoriilor lui Roger – satisfactie, o placere vinovata, salbatica chiar, puteti sa-i ziceti, prin eliminarea lui Nadal de anul trecut de catre Rosol. Pentru mine a fost o foooooarte mare usurare, dar pe Roger a pus o presiune imensa, pentru ca imediat dupa a avut meciul de cosmar cu Benneteau, peste care, din fericire a trecut! Si el, si eu!
Prin urmare viata la Wimbledon nu a fost mereu pe roze, am trait si bucurii si durere maxima, are o combinatie superba de clasic si modern, parca vad toata istoria tenisului cand privesc meciurile de aici, (imaginati-va cu mine odata jucatoarele imbracate in alb cu rochite lungi pana in pamant,chiar si palariute pe cap sau jucatorii, galanti cu camasile lor inchise pana la ultimul nasture si pantaloni lungi prinsi in  curea… la polul opus, nu-i asa, fata de fustitele extrem de scurte din ziua de azi, sau tricourile mulate ale baietilor cu care tinem noi acum!) cu toate ritualurile la care nu renunta, cu frisca si capsuni, cu echipament alb, cu verde de jur imprejur, in tribune doamne cu palarii care mai de care mai sofisticate, sau domni splicuiti si poate prea intepati, cu acel domn parca fara varsta pe care il vad in fiecare an in loja oficiala a jucatorilor si care am ineles ca este un fel de sef peste plasatori, si anul asta ma intreb: oare am sa-l vad iar sau o fi murit? pentru ca mi se pare foarte in varsta!
Il astept, da, cu mare nerabdare, si asa l-am asteptat mereu, cred ca nici concediul nu il astept asa cum astept Wimbledon-ul!

SI, DA, IUBESC WIMBLEDON-UL SI TOT CE INSEAMNA EL – INCREDERE, CORECTITUDINE, ALB SI VERDE, ADICA PURITATE SI SPERANTA

Poate tocmai  pentru ca iubesc atat turneul asta, poezia lui Kipling care strajuieste intrarea in complexul de la Wimbledon imi produce atata emotie de cate ori o citesc,desi stiu ca este imposibil sa punem in practica mesajul pe care poezia il transmite, viata de astazi e o jungla, compromisuri se fac la tot pasul, dar esti dator sa incerci. Cu ea am sa inchei dorindu-va un turneu excelent

De poti sa nu-ti pierzi capul, cind toti in jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci cind toti te cred nedemn si rau,
Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine;
De poti s-atepti oricit, fara sa-ti pierzi rabdarea,
De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti,
Sau cind, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;

De poti visa, dar fara sa te robesti visarii,
De poti gindi, dar fara sa-ti faci din asta un tel,
De poti sa nu cazi prada nicicind disperarii,
Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvintul rostit cindva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti sa-ti vezi idealul distrus, si din ruine
Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;

De poti risca pe-o carte intreaga ta avere,
Si tot ce-ai strins o viata sa pierzi intr-un minut,
Si-atunci, fara a scoate vorba de durere,
Sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Si daca corpul tau, uzat si obosit,
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca,
Numai cu strasnicia vointii tale, si-astfel
Sa steie peste vreme asa cum sta o stinca;

De poti vorbi multimii,fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu regii, fara a te-nginfa,
De, nici amici, nici dusmani, nu pot vreun rau sa-ti faca,
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
Si daca poti sa umpli minuta trecatoare,
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii tom,
Al tau va fi pamintul, cu bunurile-i toate
Si, ceea ce-i mai mult chiar, sa stii, vei fi un OM!”

5 thoughts on “TERENUL FANILOR, la serviciu Andreea: Alb și verde – puritate și speranță

  1. … au trecut anii…

    Roger a castigat primul din cele 17 grand slam. Nu avea 22 ani. In poza era alt tenismen. Avea par masiv, pletele lungi aproape de umar, o mustata smecheroasa, barba mare. Ce mai, special. Neaparat special. Cum ar fi coafura. Anul 2003, Roger Fererer.

    … azi joaca tenis de placere, mai sunt cativa, nu prea multi …

  2. Il vad pe un flacau plin de zambet iar pe umeri pletele-i curg ( cum zice Cosbuc)

    Poza poate fi vizualizata din eurosport.fr ~~ tennis ~~ wimbledon :
    “Roger Federer à Wimbledon: 10 ans, 10 images “

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close