Croatul Ivo Karlovic, revenit de curând pe teren după o meningită care l-a făcut, în timpul bolii, să uite și cum îl cheamă, a ajuns în finală la Bogota.
El l-a învins în semifinale, ieri, cu scorul de 6-4, 6-7, 6-3 pe sud-africanul Kevin Anderson, însă dincolo de cei 22 de ași din meci, Karlovic a atras atenția prin altceva: nu și-a pierdut niciodată serviciul. Nu în acest meci, ci în toate cele 50 de game-uri pe serviciul lui din acest turneu! În total ”omul as” a servit 80 de ași!
În finală – a opta peentru el în ATP – el va juca, azi, contra reprezentantului gazdelor, columbianul Alejandro Falla.