SUNTETI AICI
ACASA > Ultimele știri din tenis > Foto > Victor Hănescu a lansat campania «Orice campion are un început»

Victor Hănescu a lansat campania «Orice campion are un început»


Victor Hănescu si campania Orice campion are un inceput

Victor Hănescu va lansa joi campania “Orice campion are un început”, prin care îşi propune să ajute dezvoltarea tenisului la nivelul juniorilor.

Prin această acţiune,c are va avea primul eveniment joi, de la ora 11.00, la Tenis Club Curtea de Argeş, cel de-al 49-lea jucător al lumii doreşte sprijinirea elevilor şi juniorilor de pe întreg teritoriul României. Joi, câteva sute de juniori vor primi echipament sportiv care să îi ajute în dezvoltarea unei cariere în sport. Banii donaţi de Hănescu sunt chiar cei câştigaţi de el în Cupa Davis, aşa cum anunţase atunci.

“Mi-am dorit dintotdeauna să văd că juniorii români beneficiază de acelaşi suport ca şi cei din alte ţări. Avem resursele necesare şi ar fi păcat să nu le folosim. Campania aceasta va crea un precedent şi, sper eu, cu ajutorul viitorilor parteneri, să facem fericiţi cât mai mulţi copii”, a declarat Victor Hănescu.

OFERTA ZILEI la EMag: Acest aparat foto e redus în aceste zile cu 50%! Costă acum doar 299 de lei, si vine şi cu două cadouri: un card de memorie şi o husă.

2 thoughts on “Victor Hănescu a lansat campania «Orice campion are un început»

  1. bravo, victorasule!
    e foarte posibil ca in genul asta de activitate sa aiba mai mult succes decat in practicarea sportului in sine, pentru ca victor e un tip care pare ca gandeste de doua ori inainte sa faca ceva si are foarte mult discernamant

Leave a Reply

Top