SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Foto > FOTO: Roger Federer a fost sâmbătă la meciul de fotbal FC Basel – St. Gallen

FOTO: Roger Federer a fost sâmbătă la meciul de fotbal FC Basel – St. Gallen


Roger Federer in tribune la FC Basel, alaturi de mama lui, Lynette

Pentru că tot începe meciul Stelei cu FC Basel peste mai puţin de două ore, m-am gândit să vi-l prezint pe cel mai cunoscut suporter al elveţienilor: Roger Federer.

Fostul lider al clasamentului mondial nu şi-a ascuns niciodată simpatia faţă de FC Basel, cu care ţine de mic copil. Şi, de câte ori poate, asistă şi la meciuri disputate de favoriţii săi. Ultimul la care a fost prezent în tribună a fost chiar cel de sâmbătă, câştigat cu 3-0 în faţa celor de la St. Gallen. Probabil că dacă meciul din seara asta se disputa în Elveţia, şi nu la Bucureşti, ar fi fost şi azi în tribune, că tot se află la turneul de tenis desfăşurat în oraşul elveţian.

Iată câteva imagini cu Federer în tribune, alături de mama lui, Lynette (chiar nu ştiam că e microbistă).

Roger Federer in tribune la FC Basel, alaturi de mama lui, Lynette
Roger Federer in tribune la FC Basel

3 thoughts on “FOTO: Roger Federer a fost sâmbătă la meciul de fotbal FC Basel – St. Gallen

Leave a Reply

Top