SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep: Trebuie să lucrez puțin la serviciu pentru următoarele meciuri

Simona Halep: Trebuie să lucrez puțin la serviciu pentru următoarele meciuri


Simona Halep la Sofia

Simona Halep e, alături de Serena Williams, jucătoarea momentului în WTA. Cu toate acestea, chiar dacă a obținut 49 de victorii în circuit în 2013, chiar dacă adversarele știu că trebuie să-și rezerve bilete de avion imediat după meciurile cu ea, Simona rămâne cu picioarele pe pământ și spune că mai are multe de îmbunătățit la jocul ei.

După victoria cu 6-3, 6-3 obținută în fața Anastasiei Pavlyuchenkova la Sofia, Simona a declarat că vrea să lucreze la serviciu. ”Vreau să mai lucrez puțin la serviciu pentru următorul meci. Am servit foarte bine azi, dar uneori în timpul meciurilor am perioade în care nu o fac, și de aceea am nevoie de mai multă consistență”, a declarat ea.

În ceea ce privește meciul cu Pavlyuchenkova, Halep a recunoscut că victoria de la Moscova, obținută în fața ei, i-a dat un moral crescut pentru meciul de ieri. ”Mi-a dat ceva mai multă încredere, dar fiecare meci e diferit. Trebuia să stau concentrată la fiecare punct jucat împotriva ei, deoarece e o jucătoare excelentă. Am încercat să mă bucur de meci – vreau să fiu și să rămân fericită pe teren”, a mai declarat Halep.

Ea va juca azi, de la ora 19.00, contra franzuzoaicei Alize Cornet. AICI aveți mai multe link-uri unde puteți urmări partida pe net.

One thought on “Simona Halep: Trebuie să lucrez puțin la serviciu pentru următoarele meciuri

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close