

Victoria Azarenka a debutat și în show-biz, acolo unde are rădăcini adânci dacă privim prin prisma iubitului ei, Redfoo.
Azarenka apare în cel mai recent videoclip scos pe piață de Redfoo, ”Let’s Get Ridiculous”. Apariția ei este scurtă, de nici 10 secunde, dar interesantă, servindu-i cu băuturi în avion pe Redfoo și pe cei doi polițiști care trebuiau să-l ducă la închisoare pentru că propovăduia ridicolul, dacă se poate spune așa.
Azarenka a fost încântată de rolul ales și spune că acesta a fost creat special pentru ea, deoarece ea a refuzat rolul inițial: acela de sirenă, care vine în final și îl sărută, sub apă, de Redfoo. ”A încercat să mă strecoare în fiecare scenă… Inițial ar fi trebuit să fiu sirenă, dar i-am spus: nu ești în toate mințile. Eu nu înot. E frig. Despre ce vorbim? Apoi, el a inventat o altă scenă, în care puteam fi stewardesă. Eu nu am mai servit niciodată băuturi, și paharele tremurau și eu am fost puțin nervoasă. Dar a fost foarte haios să asist la toate filmările, și să constat cât de mult se muncește la conceperea întregului clip”, a declarat Victoria Azarenka.
Mai jos vedeți și videoclipul piesei lui Redfoo, una care i se potrivește perfect interpretului american. Azarenka apare pe la minutul 2.05 .
azarenka are idei!
eu mai degraba as propune sa joace fetele 3 din 5, daca tot au premii egale
http://bleacherreport.com/tb/dbyz3?utm_source=newsletter&utm_medium=newsletter&utm_campaign=tennis