SUNTETI AICI
ACASA > EXCLUSIV > EXCLUSIV: România, în grupă cu Marea Britanie, Ungaria şi Letonia la Fed Cup

EXCLUSIV: România, în grupă cu Marea Britanie, Ungaria şi Letonia la Fed Cup

Simona Halep la Sofia


La Londra a avut loc azi tragerea la sorţi a grupelor Zonei 1 Euro-Africane a Cupei Federaţiei, Fed Cup cum e ea cunoscută.

România a fost repartizată în Grupa B  şi va avea ca adversare echipele Marii Britanii, Ungariei şi Letoniei. Întrecerile vor avea loc în perioada 4-9 februarie, la Budapesta. Obiectivul echipei noastre este calificarea în barajul de promovare în Grupa Mondială II, lucru care ar trebu să fie realizabil din moment ce suntem singura echipă din Grupă cu două jucătoare aflate în Top 25 mondial. Dar, totuşi, este o grupă dificilă, căci nu trebuie să ignorâm Marea Britanie, gata oricând de un rezultat bun sub conducerea catalizatorului Judy Murray, sau formaţia Ungariei care, jucând acasă, va avea sprijinul fanilor.

Echipa României va fi compusă din Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Irina Begu, căpitan nejucător urmând să fie Alina Cercel-Tecşor.

Echipa Marii Britanii, care e condusă de Judy Murray, va fi compusă din Laura Robson, Johanna Konta, Heather Watson şi Tara Moore.

Ungaria le va avea în componenţă pe Timea Babos, Reka-Luca Jani, Melinda Czink şi Agnes Bukta. Căpitan Nejucător este Levente Baratosi.

Letonia se va prezenta la Budapesta cu Diana Marcinkevic, Jelena Ostapenko, Laura Gulbe şi Darta-Elizabete Emulina. Căpitan nejucător este Juska Daiga.

Grupa A va fi compusă din: Belgia, Croaţia, Luxemburg, Olanda. Grupa C le are în componenţă pe Austria, Israel, Slovenia şi Ucraina, iar Grupa D le-a reunit laolaltă pe Belarus (care vine cu Azarenka), Bulgaria, Portugalia şi Turcia.

Sistemul de calificare e simplu: în grupe se joacă fiecare cu fiecare. Câştigătoarele grupelor vor juca pentru calificarea în barajul de promovare în Grupa Mondială II. Noi, dacă am termina pe primul loc în grupa B, am juca împotriva învingătoarei Grupei C. De asemenea, învingătoarele grupelor A şi D se vor întâlni pentru ocuparea unuia dintre cele două locuri în barajul de promovare în Grupa Mondială II.

5 thoughts on “EXCLUSIV: România, în grupă cu Marea Britanie, Ungaria şi Letonia la Fed Cup

  1. Ungaria si Letonia ar trebui sa le batem fara discutii,Marea Britanie ramane problema!Bine ca se organizeaza la Budapesta,iar venea Judy Murray in Romania :))!Mie mi se pare o tragere buna,anul trecut parca am jucat contra Poloniei,acolo ce mai e de zis?

  2. ce atata frica de englezoaice? Ce spune clasamentul WTA si forma de joc a romancelor?! pfff voi romanii aveti o prostie mare in cap, teama de numele unei tari si nu realizati ca prin manunt si chiar grup sunteti mai presus.

Leave a Reply

Top