SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Alexandra Cadantu > Românii de la Miami şi-au aflat adversarii. Marius Copil, eliminat în calificări

Românii de la Miami şi-au aflat adversarii. Marius Copil, eliminat în calificări

Simona Halep la Indian Wells


Cei cinci români direct acceptaţi pe tablourile principale de la Miami (4 fete şi un băiat) şi-au aflat adversarii.

Pe tabloul feminin, Simona Halep a fost desemnată cap de serie numărul 6, fiind calificată direct în turul secund. Acolo unde va juca împotriva învingătoarei partidei dintre Casey Dellacqua (Australia, 56 WTA) şi Stefanie Voegele (Elveţia, 52 WTA).

Sorana Cîrstea, care a fost desemnată cap de serie numărul 25, este calificată, de asemenea, în turul secund. Ea va juca acolo contra învingătoarei din meciul Galina Voskoboeva (Kazahstan, 63 WTA) – Ţvetana Pironkova ( Bulgaria, 47 WTA).

Alexandra Cadanţu (62 WTA) va juca în primul tur contra unei jucătoare care va veni din calificări. În turul secund, Alexandra ar urma să joace contra americancei Sloane Stephens, a 17-a favorită. Monica Niculescu (70 WTA) va juca în primul tur cu cehoaica Barbora Zahlavova Strycova (64 WTA), urmând ca în turul secund să joace contra italiencei Roberta Vinci, cap de serie numărul 13.

Pe tabloul masculin, Victor Hănescu va juca împotriva unui jucător venit din calificări. În turul secund, el ar urma să se afle faţă în faţă cu spaniolul Fernando Verdasco, cap de serie numărul 28, pentru ca în turul 3, dacă totul merge erfect, să joace contra favoritului 5, Roger Federer.

Al doilea român din concursul masculin, Marius Copil, a fost eliminat chiar în primul tur al calificărilor. El a fost învins, cu scorul de 6-4, 7-6, de kazahul Andrei Golubev, poziţia 70 în ierarhia mondială şi cap de serie numărul 1  al acestei faze..

CITEȘTE ȘI:  Miami Open 2015. Horia Tecău și Florin Mergea vor fi adversari în primul tur de dublu!

One thought on “Românii de la Miami şi-au aflat adversarii. Marius Copil, eliminat în calificări

Leave a Reply

Top