POZA ZILEI, 31 mai 2014: Caroline Wozniacki și Serena Williams, în tribune la Miami Heat

Caroline Wozniacki si Serena Williams la Miami Heat


Se pot spune multe lucruri despre Serena Williams, dar doar că nu e o prietenă bună nu. Toată lumea știe, probabil, de mesajele de încurajare trimise Carolinei Wozniacki după despărțirea urâtă de logodnicul ei, Rory McIlroy. Acum, Serena a plecat la Miami pentru a fi alături de daneză.

Eliminarea din turul doi la Roland Garros, nu a aruncat-o pe Serena Williams în depresie. Nu a încercat să găsească vreo cauză a înfrângerii, ci doar un bilet cât mai rapid de întoarcere acasă, la Miami, acolo unde știa că o așteaptă Caroline Wozniacki.

Eliminată în primul tur de la un turneu, Roland Garros, la care a participat mai mult din obligație, pentru că sufletul îi era făcut praf de despărțirea prin telefon venită pe nepusă masă din partea celui care urma să-i devină soț, daneza a luat, după înfrângerea de luni, primul avion spre SUA, acolo unde speră să poată strânge cioburile într-un întreg. De vineri, totul e ceva mai ușor, căci alături de ea este și Serena, care, așa cum am mai spus, nu a stat pe gânduri și a zburat spre State. Iar aseară cele două au fost la meciul de baschet din play-off-ul NBA dintre Miami Heats și Indiana Pacers. Au câștigat gazdele cu 117-92, dar mai ales a câștigat prietenia dintre cele două jucătoare de tenis, care, după cum vedeți, au părut să se distreze la meci.

Caroline Wozniacki si Serena Williams la Miami Heat

About Andrei Constantinescu