SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep: «A fost visul meu să câştig un titlu la Bucureşti»

Simona Halep: «A fost visul meu să câştig un titlu la Bucureşti»

Simona Halep


Simona Halep a cucerit azi titlul la BRD Bucharest Open după 6-1, 6-3 cu Roberta Vinci şi a recunoscut apoi, la conferinţa de presă, că a visat la această victorie.

AICI vedeţi unde va pleca Simona Halep mâine dimineaţă în vacanţă.

“Sunt foarte bucuroasă că am câştigat. A fost visul meu să câştig primul turneu organizat în România şi este ceva extraordinar. Mă bucur că am jucat un tenis bun, deşi am fost obosită după Wimbledon. Meciul cu Monica Niculescu a fost mai dificil decât cel de azi. Sunt foarte mulţumită de cum am jucat acest turneu”, a afirmat Halep.

Halep, care a stat aproape o oră pentru a da autografe tuturor celor prezenţi – gest faţă de care nu pot decât să mă plec – a vorbit şi despre copiii care au înconjurat-o cu dragoste de-a lungul întregului turneu. “A fost o plăcere că aceşti copii au venit să ia autografe şi să facă poze cu mine. Au stat toată săptămâna în soare. A şi plouat şi sunt sigură că nu a fost uşor pentru ei şi le mulţumesc. Sunt fericită că pot să aduc bucurii românilor, familiei mele şi prietenilor. Victoria de azi este o împlinire, pentru că sunt acasă. Grand Slam-ul este însă cel mai mare turneu şi cred că bucuria cea ai mare acolo este. Însă turneul de aici a fost emoţionant pentru mine, chiar am avut câteva lacrimi după finală. A fost un turneu special”, a mai spus ea.

Evident, nu a putut evita întrebarea despre ocuparea primului loc WTA. “Nu m-am gândit dacă pot să ajung numărul 1. Vreau să joc fiecare meci în parte şi voi vedea. Vreau să fiu constantă în clasamentul WTA şi să joc mulţi ani de acum înainte”, a declarat ea.

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close