SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Simona Halep după eliminarea de la Wimbledon: «După o săptămână de pauză voi fi din nou sută la sută»

Simona Halep după eliminarea de la Wimbledon: «După o săptămână de pauză voi fi din nou sută la sută»

Simona Halep la Wimbledon

Simona Halep a făcut azi, la finalul meciului pierdut cu Eugenie Bouchard, la Wimbledon, o declaraţie care ridică semne de întrebare asupra participării ei la turneul de la Bucureşti, acolo unde este principala favorită.

“Am dat tot ce am putut, dar în al doilea set mi-am pierdut energia şi nu cred că a-şi fi putut câştiga acest meci. Acest lucru s-a întâmplat şi pentru că sunt puţin obosită. După turul trei am resimţit nişte dureri musculare, iar după Roland Garros am avut puţin timp de recuperare. Dar sunt bucuroasă că am reuşit cea mai bună performanţă a mea la Wimbledon. Nu pot fi tristă. După o săptămână de pauză cred că voi fi din nou la sută la sută”, a declarat Simona Halep la finalul partidei. Iar ultima propoziţie ridică mari semne de întrebare asupra participării ei la Bucureşti.

În ceea ce priveşte accidentarea suferită în primul set, pe care o puteţi vedea AICI, Simona a declarat: “Mi-am sucit glezna şi apoi a fost dificil să mai continui. Pe moment am simţit o mare durere, dar în timp a mai trecut. Oricum, nu am putut să împing în picioare. După accidentare, primul serviciu a fost mult mai slab. În tie-break am servit bine până la 3-2, dar apoi ea a avut puţină şansă, a ajutat-o şi banda fileului. Bouchard apoi a jucat foarte bine. Tie-break-ul a fost momentul cheie al partidei, după ce l-am pierdut nu am mai putut să mă concentrez. Bouchard a fost avantajată de suprafaţa de joc. A putut să stea în spatele terenului şi să lovească puternic şi rapid, mai ales că a avut şi încredere. Este o foarte bună jucătoare şi în curând va ajunge foarte sus”, a spus Halep, conform AFP.

4 thoughts on “Simona Halep după eliminarea de la Wimbledon: «După o săptămână de pauză voi fi din nou sută la sută»

  1. @Daniel, te asigur ca nu am sters nici un comentariu. Ca sa fiu sincer, eu dupa ce am postat stirea asta pe FB, nici nu am mai intrat pe pagina, acum e prima data. Poti oricand sa il pui la loc, chiar imi pare rau daca a disparut ceva de aici. Iar tie, poti fi sigur ca nu iti voi sterge niciodata vreun comentariu. Esti toba de tenis, stii o groaza de lucruri si mereu ai spus lucrurilor pe nume, asa ca nu mi-as permite sa fac asa ceva

  2. @Bogdan, am vazut si eu ce a declarat la Digisport. Eu nu am postat decat declaratia ei pentru AFP, nu am nici un fel de informatie ca nu ar juca sau ca ar juca. Sincer iti spun, eu cred ca pentru ea ar fi mai bine sa nu joace la Bucuresti, cu tot respectul pentru oamenii care au cumparat bilete sa o vada. Pentru ca dupa o accidentare la glezna cred ca e destul de riscant sa intri la un meci pe zgura si sa dai drumul la alunecari. Dar ea stie cel mai bine daca vrea sa riste sau nu. Eu inclin sa cred ca nu o va face, dar, repet, e doar o parere de-a mea, fara nimic concret.

Leave a Reply

Top