SUNTETI AICI
ACASA > Competitii echipe > Cupa Davis > FOTOGALERIE: Victor Hănescu, premiat de Federația Română și de ITF la retragerea oficială din Cupa Davis

FOTOGALERIE: Victor Hănescu, premiat de Federația Română și de ITF la retragerea oficială din Cupa Davis

Victor Hănescu la retragerea din echipa de Cupa Davis (FOTO: David Mntean)


Victor Hănescu a avut azi parte de un moment festiv: a fost premiat de Federația Română de Tenis și de Federația Internațională de Tenis la retragerea oficială din echipa de Cupa Davis.

Hănescu a primit un mini-trofeu al salatierei, din argint, și o sticlă de șampanie, în aplauzele publicului. În vârstă de 33 de ani, Victor Hănescu a jucat 37 de meciuri în Cupa Davis, câștigînd 11.

”Mulţumesc Federaţiei Internaţionale şi Federaţiei Române pentru premiile primite astazi. A fost o onoare şi un privilegiu să îmi reprezint ţara pe o perioadă de 13 ani. Este o zi specială pentru mine, să îmi fac retragerea din Cupa Davis la Bucureşti, alături de fani, prieteni şi familie. Viaţa îşi urmează cursul şi trebuie să-i încurajăm pe cei tineri să vină alături de echipă. Mulţumiri speciale ţin să-i aduc lui Tomai Firicel, care m-a ajutat să ajung în elita tenisului mondial, lui Florin Segărceanu şi Adrian Marcu, pentru că m-au cooptat în lotul de Cupa Davis. Sunt recunoscător si mândru, mulțumesc România!”, a declarat, vizibil emoționat, Hănescu, în aplauzele spectatorilor.

Iată în continuare câteva imagini de la festivitatea de retragere de azi.

Victor Hănescu la retragerea din echipa de Cupa Davis
Victor Hănescu la retragerea din echipa de Cupa Davis (FOTO: David Mntean)
Victor Hănescu la retragerea din echipa de Cupa Davis (FOTO: David Mntean)
Victor Hănescu la retragerea din echipa de Cupa Davis (FOTO: David Mntean)
Victor Hănescu la retragerea din echipa de Cupa Davis (FOTO: David Mntean)

8 thoughts on “FOTOGALERIE: Victor Hănescu, premiat de Federația Română și de ITF la retragerea oficială din Cupa Davis

  1. Oare l- au premiat si pe Ilie Nastase? Din cele 96 meciuri jucate la simplu a castigat 74 iar la dublu a castigat 35 meciuri din cele 50 meciuri jucate! Deci un scor total de 109 meciuri castigate pentru echipa Romaniei!!! Sa nu uitam ca echipa Nastase/Tiriac a jucat cu “”Salatiera de argint” pe masa in anii 1969, 1971 si 1972!

  2. Nu e nicio competitie intre ei doi! Pe vremea lui Nastase tenisul se juca asa cum nu va mai place voua in ziua de azi, adica elegant, lejer, fara stres si fara incordare! Daca l-ati pune acum pe Nastase sa joace sigur nu ar mai juca de 3 ori cu salatiera pe masa! Nu i mi dau seama de ce atat indarjire impotriva acestui jucator care chiar nu a omorat pe nimeni, a jucat si s-a comportat asa cum a crezuit el de cuviinta si cum a putut de bine! E o vorba: fiecare pasare pe limba ei piere! Daca la finalul unei vieti esti multumit de tine insuti, de ceea ce ai realizat inseamna ca ti-ai indeplinit menirea pe lumea asta indiferent de ce spune lumea!

  3. Bineinteles ca nu e o competitie intre cei doi, nici nu ar avea cum sa fie! Ceea ce a realizat ILIE NASTASE nu stiu daca va fi egalat vreodata in tara noastra, iar ca numar de meciuri jucate si castigate pentru Romania este al doilea in lume dupa Pietrangelli! La asta ma refeream, la valoarea si palmaresul lui si ma intrebam daca si pe el l-au premiat atunci cand in 1985 a decis ca incepand cu anul 1986 sa nu mai joace in Cupa Davis! Unde Vezi indarjire din partea mea impotriva lui ILIE NASTASE? Mai mult ca mine nu cred sa-l fi aparat cineva pe site-urile romanesti! Mai degraba cred e vorba de adversitatea fanilor lui Federer fata de fanii lui Nadal iar discutia de mai sus nu are nimic in comun cu ILIE NASTASE!

  4. Ma bag si eu in seama pentru a va atrage atentia ca discutia e inutila. Nastase a primit premiul anul trecut (aici e un link, pentru conformitate – http://www.mediafax.ro/sport/nastase-tiriac-segarceanu-si-pavel-au-primit-premiul-devotamentului-din-partea-federatiei-internationale-de-tenis-10717150 De altfel, toti jucatorii cu cel putin 20 de meciuri in Cupa Davis primesc acest premiu, numit al Devotamentului … El “a fost lansat în 2013, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF – International Tennis Federation, 1 martie 1913), pentru a recompensa dăruirea jucătorilor în competiţia pe echipe. Aceasta distincție este înmânată tuturor jucătorilor de tenis şi foştilor jucători de tenis din întreaga lumea care şi-au reprezentat ţara în Cupa Davis şi au strâns minimum 20 de întâlniri” – asta e un extras de pe site-ul ITF

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close