SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Sorana Cîrstea, eliminată în calificări la Wuhan

Sorana Cîrstea, eliminată în calificări la Wuhan

sorana cirstea tenis wta victorie

Sorana Cirstea


Sorana Cîrstea a fost învinsă în primul tur al calificărilor de la Wuhan.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al calificărilor de la Wuhan de principala favorită, kazaka Zarina Diyas. Aceasta s-a impus cu scorul de 7-6, 6-4.

Pe tabloul de calificări este prezentă, teoretic, și Monica Niculescu, care a fost desemnată cap de serie numărul 8. Numai că aceasta e calificată în finala turneului de la Guanzghou, oraș aflat la 1.064 de kilometri cu trenul de Wuhan. Chiar dacă trenul de mare viteză, care pleacă din 10 în 10 minute, conform graficului găsit pe net, face în jur de 4 ore – cam cât se parcurg în România 300 de km de la București la Constanța – tot e imposibil ca Monica să poată juca azi în calificări, conform programării, contra cehoaicei Krysztina Pliskova.

7 thoughts on “Sorana Cîrstea, eliminată în calificări la Wuhan

      1. merci pentru apreciere! cu scuze pentru greşeala de ortografie…chiar dacă din grabă, e de neiertat! promit că nu mai fac, ca să nu scad nivelul intelectual al site-ului

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close