SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Foto > FOTO: Caroline Wozniacki a plecat voluntar în Haiti. Iat-o alături de copii

FOTO: Caroline Wozniacki a plecat voluntar în Haiti. Iat-o alături de copii

Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti

Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti
Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti

Caroline Wozniacki are o vacanță foarte activă. După ce a alergat la maratonul de la New York și apoi a participat la un triatlon în Bahamas, după ce a fost la patinaj și apoi la baschet cu Serena Williams, acum daneza a ajuns tocmai în Haiti!

Caroline Wozniacki e pentru câteva zile în Haiti în calitate de voluntar. Ea vrea să ajute cumva copilașii de acolo. Probabil că va dona și ceva bani, dar până atunci, ieri ea s-a întâlnit cu câțiva copii ai localnicilor. După cum se vede, s-a purtat foarte frumos cu ei. Îmi place tot mai mult de Caroline după despărțirea de McIlroy…

(P) După cum știți, una dintre cele mai bune prietene ale Carolinei este Serena Williams. Dacă vrei să citiți cartea în care aceasta își povestește viața, AICI aveți ocazia să o cumpărați cu reducere.



Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti
Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti
Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti
Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti
Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti
Caroline Wozniacki cu copiii in Haiti

Tenis Axyall

One thought on “FOTO: Caroline Wozniacki a plecat voluntar în Haiti. Iat-o alături de copii

Leave a Reply

Top