SUNTETI AICI
ACASA > Ultimele știri din tenis > Foto > Simona Halep, alături de Ion Țiriac în tribune la meciul Djokovic – Nishikori

Simona Halep, alături de Ion Țiriac în tribune la meciul Djokovic – Nishikori

Halep autografe Singapore

Miniprix.ro

Halep autografe Singapore
Simona Halep a dat autografe la Singapore

Zvonurile referitoare la o posibilă trecere a Simonei Halep sub manageriatul lui Ion Țiriac prind tot mai mult contur. Cei doi au fost, aseară, în tribunele Mastersului de la Paris.

Simona Halep va trece, mai mult ca sigur, sub manageriatul lui Ion Țiriac. Omul de afaceri român, cu o lungă experiență la cel mai înalt nivel al tenisului mondial, a început deja, de câteva luni, să o ajute din umbră – chiar Simona a spus că atunci când a semnat un contract de sponsorizare a apelat la echipa lui Ion Țiriac pentru a arunca un ochi pe el – a început să o laude, iar până la oficializarea relației de colaborare nu mai e, cred, decât foarte puțin.

Până una alta, cei doi au fost aseară la Paris, la meciul dintre Novak Djokovic și Kei Nishikori. Alături de ei, în această poză, pe care o vedeți AICI, pentru că nu am dreptul să o public online, îl vedeți și pe președintele Federației Franceze de Tenis, Jean Gachassin.

Iar ca o dovadă în plus că Simona Halep va anunța probabil foarte curând un parteneriat, o colaborare sau cum vreți voi să îi spuneți cu Ion Țiriac, este vizita ei la Madrid. Acolo unde cine credeți că are, mai nou, sediul central al afacerilor? Ion Țiriac… Să fie într-un ceas bun.

(P) Lichidările de stoc aduc de fiecare dată oferte interesante. AICI le vedeți pe cele de la Emag.



Tenis Axyall

One thought on “Simona Halep, alături de Ion Țiriac în tribune la meciul Djokovic – Nishikori

Leave a Reply

Top