SUNTETI AICI
ACASA > Ultimele știri din tenis > Stiri > Clasament mondial ATP: Horia Tecău a revenit în Top 10 la dublu. Florin Mergea, un nou record – e pe 17

Clasament mondial ATP: Horia Tecău a revenit în Top 10 la dublu. Florin Mergea, un nou record – e pe 17

clasament mondial atp horia tecau

clasament mondial atp horia tecau
Horia Tecau a urcat pe locul 10 in lume dupa victoria de la Rotterdam

Avem motive de bucurie după ce s-a publicat noul clasament mondial ATP. La dublu, lucrurile stau foarte bine, prestațiile de la Rotterdam aducându-le lui Horia Tecău și Florin Mergea salturi în ierarhia mondială a specialității masculine.

După victoria de la Rotterdam, obținută alături de partenerul său obișnuit, olandezul Jean Julien Rojer, Horia Tecău a urcat 3 poziții față de precedentul clasament mondial ATP, astfel că acum a revenit, după aproape un an, în Top 10. El ocupă chiar locul 10 în lume. Săptămâna aceasta, Tecău și Rojer nu vor participa la nici o competiție.

Și Florin Mergea, care alături de Dominic Inglot a jucat în semifinale la Rotterdam, a mai urcat în ierarhia mondială de dublu. El ocupă acum locul 17 – cel mai bun din carieră -, în urcare două poziții față de săptămâna trecută. Nici Florin nu va participa la în această săptămână la vreun turneu, deși inițial intenționa să joace și la Marseille.

Următorii români în nou-publicatul clasament mondial ATP la dublu sunt Adrian Ungur, care a urcat 7 poziții și e acum pe 154 în lume, Patrick Grigoriu, care staționează pe locul 221, și Costin Pavăl, care a urcat două poziții și e pe 231. Patrick și Costin fac echipă de anul trecut, fiind perechea sută la sută românească aflată cel mai sus în clasament.

Clasament mondial ATP la simplu – fără români în Top 100

La simplu, lucrurile sunt ca de obicei în ultima perioadă. Adică nu avem jucători în prima sută mondială, din păcate o constantă dureroasă pentru noi în acest sport în ultimele luni. Liderul românilor este Victor Hănescu. Acesta, eliminat săptămâna trecută în calificări la Memphis, a coborât 3 locuri și e acum pe 142 în lume. E urmat de Adrian Ungur, care a urcat două poziții și a ajuns acum pe 151, și de Marius Copil, care a coborât 8 poziții și e acum pe 166.

În afara grupului celor trei jucători din Top 200, următorul român din nou publicatul clasament mondial ATP este Victor Crivoi, care a urcat 7 poziții și e acum pe 347 în lume. În Top 500 mai avem un singur jucător, pe Petru Luncanu, care a urcat trei poziții, pe 473.

Leave a Reply

Top