SUNTETI AICI
ACASA > Romani > Feminin > Elena Bogdan > Irina Begu a fost nevoită să se retragă de la Acapulco, unde era favorita 4

Irina Begu a fost nevoită să se retragă de la Acapulco, unde era favorita 4

irina begu fed cup lacrimi

irina begu fed cup lacrimi
Irina Begu

Din păcate, accidentarea Irinei Begu e mai gravă decât credeam. Jucătoarea noastră a fost nevoită să se retragă de la Acapulco, acolo unde era favorită 4.

Accidentată în semifinalele probei de simplu de la Rio de Janeiro, în care a fost învinsă de slovaca Schmiedlova după un meci în care a avut nevoie de 4 intervenții ale medicului, Irina Begu a fost nevoită apoi să abandoneze în finala de dublu a aceluiași turneu. Acum, deși și-a dorit mult, nu a mai putut juca și la Acapulco – turneul ei preferat de peste hotare. Motivul retragerii este o accidentare la coaste. La tragerea la sorți, Irina Begu era favorită 4 și ar fi trebui să joace contra unei jucătoare venite din calificări.

Astfel, la Acapulco am putea fi reprezentați pe tabloul de simplu de Elena Bogdan, cea care azi va juca în finala calificărilor. Pe tabloul de dublu avem două românce: Elena Bogdan, face pereche cu americanca Nicole Melichar, cele două urmând să joace cu mexicancele Rodriguez și Zacarias. Raluca Olaru, campioană de dublu la Acapulco acum câțiva ani, va face pereche cu Katerina Bondarenko din Ucraina. Ele vor juca în primul tur contra favoritelor 3, Kiki Bertens și Johanna Larsson.



3 thoughts on “Irina Begu a fost nevoită să se retragă de la Acapulco, unde era favorita 4

  1. chiar nu stiu. au pus site-ul la scanat… e ciudat ca de pe tableta sau mobil, de exemplu, merge… Si de la mine merge, e adevarat, dupa ce am bifat ca inteleg riscurile, dar evident ca asta nu e o solutie. Sper ca dupa scanare sa se rezolve… Eu, recunosc, habar n-am ce sa ii fac, trebuie sa caut vreun programator sa ma invete 🙂

Leave a Reply

Top