Indian Wells 2015. Simona Halep e ajutată la antrenamente și de Ion Țiriac FOTO

Ion Tiriac participa la antrenamentul din 20 martie al Simonei Halep

S-a tot speculat pe seama implicării lui Ion Țiriac în tot ce înseamnă brandul Simona Halep, căci de acum jucătoarea noastră nu mai e doar o tenismenă ce câștigă trofee, ci este un brand pe plan internațional. Turneul de la Indian Wells 2015 pune încă o dată ”paie pe foc”.

Chiar dacă atât Ion Țiriac cât și Simona Halep au negat că au o relație oficială de afaceri, românca fiind manageriată de Virginia Ruzici, lumea tenisului bănuiește că lucrurile nu stau chiar așa. Pe lângă faptul că toate contractele mari semnate de Simona au fost propuse, negociate, cum vreți să-i spuneți, de Țiriac (cel puțin așa spun sursele mele, care nu m-au dezamăgit niciodată), pe lângă faptul că toate contractele importante, înainte de semnare, sunt verificate de avocații omului de afaceri, de multe ori fostul tenismen este prezent la antrenamentele Simonei de la turneele importante.

Nu doar că este prezent la turnee ca spectator – asta s-a mai întâmplat și la meciurile altor români – dar e prezent și la unele antrenamente, unde intră chiar pe teren și discută cu antrenorii Simonei. E celebră imaginea cu el dându-i sfaturi la Roland Garros Simonei la antrenament.

În urmă cu două zile, Țiriac a fost prezent din nou la antrenamentul Simonei, discutând, chiar pe teren, cu Darren Cahill, antrenorul coordonator de la acest turneu al Simonei. Imaginea de mai sus e sugestivă, a fost postată pe Twitter de un ziarist prezent la antrenamentul din seara zile de 20 martie, practic ultimul înaintea semifinalei cu Serena Williams, meci care atunci nu știa nimeni că nu se va mai disputa.

Mai jos îl vedeți pe Ion Țiriac în tribune la meciul Simonei cu Carla Suarez Navarro.

Ion Tiriac in tribune la Indian Wells 2015, la meciul Simonei Halep
Ion Tiriac in tribune, la meciul Simonei Halep



Andrei Constantinescu

View Comments

  • Nici nu stiu daca meriti un raspuns la chestia asta pe care tu o numesti articol. Numai cate wild carduri au primit jucatorii si jucatoarele din Romania la turneele patronate de Tiriac, si tot ar trebui sa fie suficient. Tiriac face pentru tenisul romanesc cate nu vei face tu in toata viata ta de carcotas.

    • Nu ti-a cerut nimeni sa fii de acord cu mine, asa ca din punctul asta de vedere sunt linistit. De asemenea, nu te-a bagat nimeni in seama, asa ca puteai sa nu trimiti nici un raspuns si tot asa linistit eram.
      Eu nici nu mi-am propus sa fac ceva pentru tenisul romanesc, asa cum nici tu, la cum vorbesti si gandesti, nu ai cum sa faci vreodata.
      E normal sa fie si oameni care sa ii ridice statui lui Tiriac, asa cum esti tu. Si totusi sa stii ca cel mai bun lucru facut de el nu erau neaprat wild-card-urile, ci challenger-urile pe care le organiza. Numai ca la astea din urma a renuntat din motive care nu tin de bani, evident din "dragoste pentru tenisul romanesc".
      In rest, ai grija sa nu pocneasca vreo vena de la suparare... chiar nu merita...

Recent Posts

Programul turneelor de Grand Slam din 2024 și lista favoriților

Pauza competițională din tenis se apropie de final, iar 2024 începe în forță. Începând cu…

5 months ago

Sorana Cîrstea, în semifinale la Miami. Când are loc meciul

Sorana Cîrstea scrie istorie la Miami, acolo unde a reușit să se califice în premieră…

1 year ago

Când începe Roland Garros 2023 și cum arată topul favoriților

Roland Garros 2023 va avea loc între 22 mai și 11 iunie, iar interesul pentru…

1 year ago

De ce sunt iubitorii de tenis unii dintre cei mai dedicați fani de sport în prezent?

Tenisul, popularul și îndelungatul proiectat și perfecționat în Anglia în anii 1870 ca descendentul al…

1 year ago

Rafael Nadal, o carieră de invidiat: cifrele tenismenului spaniol

Rafael Nadal este considerat unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie, iar…

1 year ago

Cum am ajuns să prind o cotă de 1.159,7 cu 12 meciuri la Superbet, majoritatea de la US Open

După un an și ceva, în sfârșit, a venit și momentul în care pot să spun…

2 years ago