SUNTETI AICI
ACASA > Inedit din tenis > Indian Wells 2015. Simona Halep: “Pot câștiga titlul!”

Indian Wells 2015. Simona Halep: “Pot câștiga titlul!”

indian wells 2015 simona halep

indian wells 2015 simona halep
Simona Halep e in finala la Indian Wells 2015

Simona Halep va juca în finala turneului de la Indian Wells 2015, duminică, împotriva sârboaicei Jelena Jankovic.

Va fi cea de-a cincea întâlnire directă dintre cele două jucătoare, astfel că Simona Halep știe foarte bine ce o va aștepta în meciul decisiv de la Indian Wells 2015. ”Ea este o jucătoare puternică, un adversar foarte dificil”, a declarat azi Simona despre sârboaica, împotriva căreia a jucat numai meciuri de trei seturi. ”Am jucat multe partide contra ei și de fiecare dată a fost dificil. Știu că trebuie să alerg foarte mult, să lovesc puternic și să fiu agresivă. Trebuie să fiu concentrată la fiecare minge, pentru că ea obișnuiește să lupte până la final”, a mai spus Simona Halep despre adversara ei din finala de duminică.

Deși o așteaptă un meci dificil, Halep e gata de victorie. ”Mă simt pregătită să joc contra ei. Pot câștiga titlul acesta, dar mă aștept să fie un meci greu”, a încheiat Simona Halep, care s-a calificat în finală după retragerea Serenei Williams.

Jelena Jankovic a învins-o, azi, pe Sabine Lisicki în semifinale.

Indiferent de rezultatul finalei, Simona va rămâne pe locul trei în clasamentul mondial WTA.



One thought on “Indian Wells 2015. Simona Halep: “Pot câștiga titlul!”

Leave a Reply

Top
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. More Info | Close