
După ce ieri Monica Niculescu și-a asigurat calificarea în turul secund al Miami Open 2015, acolo unde va juca împotriva Serenei Williams, azi alte două românce încearcă să le calce pe urme.
Alexandra Dulgheru, venită din calificări, va juca în primul tur de pe tabloul principal contra rusoaicei Elena Vesnina (62 WTA). Meciul e al doilea de pe terenul 10 și va începe în jurul orei 18.30, ora României.Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, în 2010, la Paris, acolo unde rusoaica s-a impus în două seturi.
Tot azi va juca și Sorana Cîrstea (148 WTA), care a primit un wild-card și o va întâlni pe americanca McHale, a 66-a jucătoare din lume. Aceasta din urmă s-a impus în singura întâlnire directă, care a avut loc anul trecut, la Roma. Meciul dintre Sorana și McHale va fi primul de pe terenul 2, cu începere de la ora 17.00, ora României.
AICI aveți programul întregii zile de azi de la Miami Open 2015.
Alexandra Dulgheru joaca astazi 2 meciuri?? Stiu ca joaca si la dublu cu Simona
Bafta multa
Succes fetelor!